Ziua Universală a Iei în Sibiu

0 Comment
Hora Sânzienelor. Sursa: iasibiu.ro

Hora Sânzienelor. Sursa: iasibiu.ro

Pierdută în negura vremurilor, originea iei românești este atribuită de unii specialiști civilizației Cucuteni, una dintre cele mai vechi din Europa – 5500 î.Hr. – 2750 î.Hr. Alte surse indică drept origine numele localității Dobrogene ”MahmudIA”. Indiferent de versiune, ea reprezintă  chintesența poporului român.

În funcție de zona geografică, cromatica iei variază. Astfel, în Suceava sunt preferate culorile sobre, dar plăcute – brun, cafeniu, verde închis. În Câmpulung predomină combinația de roșu și negru, Vrancea se mândrește cu ii în culori tari, contrastante, iar în Ilfov se preferă culorile calde. Indiferent de model sau de culorile alese, ia românească reprezintă un model recunoscut la nivel mondial, fiind imortalizată în picturile lui Mathisse, sau regăsindu-se în colecțiile unor designeri celebri ca Oscar de la Renta, Jean Paul Gaultier sau Yves Saint Laurent.

În ianuarie 2013, la inițiativa comunității online ”La Blouse Roumaine” 24 iunie, ziua în care sunt sărbătorite Sânzienele, a fost desemnată ”Ziua Universală a Iei”.

La Sibiu, ”Ziua Universală a Iei” va fi sărbătorită în perioada 19-24 iunie. Acest eveniment este organizat de Muzeul Astra din Sibiu alături de Future Capital cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Sibiu.

Copii au fost cei care au dat startul acestei serbări, în ultima zi de școală aceștia fiind invitați să poarte ie sau cămașă populară. De-a lungul acestei perioade, copiii vor mai fi implicați în diverse acțiuni sub umbrela unor ateliere interactive.

Târg de țară. Sursa: iasibiu.ro

Târg de țară. Sursa: iasibiu.ro

Iubitorii de tradiții și port tradițional sunt invitați să participe la expozițiile de ie sau la expoziția de fotografie din colecția de piese țărănești și accesorii tradiționale a Iuliei Gorneanu – doamna iei românești. Tradiționalul târg de țară sau mesele rotunde cu oameni de cultură vor fi și ele nelipsite din program. Nu sunt uitați nici amatorii de petreceri, special pentru aceștia organizându-se “Sânziene Party” cu RYM in Oldies Pub. Totul va culmina, bineînțeles, pe 24 iunie, cu Hora Sânzienelor în Piața Mică din Sibiu.

În final, vă îndemn ca, pe 24 iunie, cu mic, cu mare, să marcați această sărbătoare purtând o ie tradițională, publicând poze pe Facebook sau folosind hashtagurile dedicate acestui eveniment. Suntem români și trebuie să ne mândrim cu asta.