Trei zile de jurizare și o regiune mai puțin umblată, în Trás-os-Montes.

Înapoi în Portugalia

Am primit invitația la Portugal Wine Trophy cu mult entuziasm. În primul rând pentru că îmi era dor să mă întorc — fusesem doar o dată, acum câțiva ani, la Anadia, în Bairada. Pe atunci concursul era mai mic și se ținea într-un singur loc. Între timp a devenit itinerant, ceea ce înseamnă, de fapt, o ocazie de a cunoaște de fiecare dată o altă regiune viticolă a Portugaliei. Prezentarea regiunii Trás-os-Montes, ținută la Berlin, fusese atât de elocventă încât plecasem deja cu așteptări mari — susținută, evident, de colega noastră de juriu Ana Alves, președinta Comisiei Regionale Vitivinicole din Trás-os-Montes, cu vinurile zonei în pahar.

Drumul a fost mica aventură de dinainte de aventură. Din București nu există zboruri directe către Porto sau Lisabona, iar variantele low-cost ajung, culmea, scumpe dacă vrei și un bagaj, pe lângă escalele lungi. Eu trebuia să ajung la Porto — Lisabona era prea departe ca să fie o opțiune. Am avut noroc să găsesc un zbor decent prin Istanbul și iată-mă plecată.

O paranteză sinceră: participările la concursuri nu se consideră pregătire profesională, deși exact cu asta ne ocupăm — certificarea și evaluarea vinurilor. Așa că am plecat, oficial, într-un mic concediu. Tot din motivul ăsta nu am apucat să văd Porto, iar pentru a doua oară mi-am promis că data viitoare stau mai mult. Trebuie doar să-mi drămuiesc bine zilele de concediu, fiindcă, uite, pregătirea profesională nu există.

Chaves, orașul gazdă

Ne-am regăsit mai mulți colegi în aeroport și am pornit împreună, cu un minibus, către Trás-os-Montes — regiunea din colțul de nord-est al Portugaliei, lipită de Spania. Orașul gazdă era Chaves, la puțin peste două ore de Porto.

Am ajuns cu bine la hotel și ne-am grăbit către cina inaugurală, ținută sus, în cetate, în curtea fortificațiilor medievale. Străduțe înguste, case pitorești și, aveam să aflu mai târziu, terme romane. Un oraș de munte, cu temperaturi joase, mai ales în seara aceea, când vântul rece ne-a intrat pe sub haine — vânt pe care l-am oprit, până la urmă, cu un pahar de roșu al zonei.

Trás-os-Montes, un colț mai puțin umblat

Înainte să trec la vinuri, merită câteva cuvinte despre regiune, fiindcă fără ea nu se înțelege ce era în pahar.

Trás-os-Montes se desfășoară între munți și văi adânci, pe o suprafață întinsă, de la Montalegre până la Planalto Mirandês, prin inima caldă a ținutului transmontan. Peisajul se schimbă de la un kilometru la altul: văi verzi, dealuri vechi acoperite de păduri, măslini cenușii, vii întinse, migdali și pomi fructiferi. Este o zonă cu o climă dură — veri foarte fierbinți și ierni aspre — cu vii plantate la altitudini între 350 și 750 de metri, pe soluri care trec de la granit la șist. Aici trăiesc o mulțime de soiuri autohtone, cu atât mai expresive cu cât multe parcele au vii de peste o sută de ani.

Vinul nu e ceva nou prin părțile astea. Producția datează din vremea romanilor, iar urma lor a rămas literalmente săpată în piatră, în teascurile cioplite în stâncă pe care le găsești în mai multe localități. Pe baza altitudinii, expunerii, climei și solului, regiunea a fost împărțită în trei subregiuni pentru vinurile cu Denumire de Origine Protejată Trás-os-Montes: Chaves, Valpaços și Planalto Mirandês — recunoscute oficial în noiembrie 2006.

Cea care veghează asupra autenticității și calității acestor vinuri este Comissão Vitivinícola Regional de Trás-os-Montes, înființată în 1997. A pornit la drum cu un singur producător înscris. Astăzi numără 118 — o cifră care spune, mai bine decât orice, cât de mult a renăscut zona.

De cealaltă parte a paharului

A doua zi am mers la muncă. Am început degustarea, ca de fiecare dată, cu entuziasm și cu emoția a ceea ce urma să descopăr. Fiecare concurs vine cu surprizele lui.

Portugal Wine Trophy este varianta iberică a Berliner Wine Trophy, un concurs internațional desfășurat sub egida OIV, itinerant, gândit ca să promoveze regiunile viticole ale Portugaliei. Ce impresionează cu adevărat aici e diversitatea soiurilor locale. Găsești vinuri din parcele vechi în care soiurile sunt amestecate chiar în plantație și culese laolaltă — un fel de gemischter satz, cum spun austriecii. Și, deși accentul cade pe Portugalia, în pahare s-a strâns o întreagă călătorie prin Europa: vinurile din Cehia, de pildă, ne-au surprins prin calitate.

Timp de trei zile ne-am luat rolul foarte în serios, fiindcă fiecare vin merită tratat separat. Nu îl compari. Îl evaluezi pentru ceea ce este, acum, în pahar — cu seriozitate, cu profesionalism, cu respect pentru cei care l-au făcut și, mai ales, cu foarte multă atenție. Lucrul fascinant e că, dacă același vin ajunge în fața ta la două evaluări diferite, de fiecare dată îl judeci puțin altfel. Nu pentru că standardele se schimbă — ele rămân aceleași — ci pentru că evaluarea e subiectivă și ești influențat de ordinea degustării și de colegii din comisie. Fiecare vine cu toată ființa și cu bagajul lui de cunoștințe, iar asta contează enorm. O comisie cu experiență jurizează altfel decât una alcătuită din juriori la prima participare. Tocmai de aceea echilibrul dintre experiență și prospețime e atât de important.

Da, am dat și o mare medalie de aur — unui roșu portughez care ne-a surprins pe toți în egală măsură. Și multe medalii de aur, fiindcă vinurile au fost, pur și simplu, extraordinare.

Trei crame, trei filozofii

Pentru că degustarea are loc dimineața, după-amiezile au rămas pentru regiune. Trei locuri, trei crame, trei filozofii.

Prima, o cooperativă — un loc cu provocări, cu multe de făcut și de refăcut, care m-a dus înapoi în timp, la ceea ce găseam în România la sfârșitul anilor ’90. E energia sinceră a unei zone încă în construcție, care își suflecă mânecile.

La a doua oprire, Quinta do Salvante, lucrurile s-au schimbat. Butuci de viță de peste o sută de ani, tratați cu un respect aparte, aleși anume pentru vinuri deosebite, condiții speciale de vinificație și macerare peliculară în lagares — căzile acelea de granit în care, tradițional, se intra și se macerau strugurii la picior. Astăzi, instalații moderne imită gestul, ca să păstreze tradiția. De aici, trei vinuri speciale: un alb din vinhas velhas, vie bătrână; un rosé obținut în lagar rupestre; și un roșu grande reserva cu denumire de origine Trás-os-Montes Valpaços — ceva cu adevărat aparte.

Ultima oprire, la Sonim, a fost bomboana de pe colivă. O cramă mică și cochetă, o afacere de familie, un cuplu al locului care pune pasiune în tot ce face. Puține hectare — vreo treisprezece — vinuri alese, mâncare locală. Încă în plină dezvoltare, cu spații în construcție pregătite să primească oaspeți noi. Atenție la detalii și un design inventiv: un perete de sticle puse la învechit, un candelabru clasic înconjurat de butelii transformate în corpuri de iluminat, un mic muzeu al vinului și al locului, cu uneltele și utilajele de altădată.

Eram, recunosc, cam flămânzi, și ne-am năpustit asupra gustărilor locale — inclusiv un fel de cârnați afumați care nu erau doar carne, ceva de neuitat. Iar înainte de vinuri trebuie să pomenesc brânza locală cu reducție de gem, un fel de peltea de gutui. Te dă pe spate. Dar să mă întorc la vinuri: un alb, cupaj local, proaspăt și plin de mineralitate; un Tinta Amarela 2024 proaspăt și prietenos; apoi un roșu complex din vie bătrână, de care m-am îndrăgostit și pe care l-am luat acasă cu mine; și, la final, un Touriga Nacional reserva 2020, o încântare.

Orașul, între terme și râu

În prima zi am descoperit vinurile, în a doua am descoperit orașul. Chaves e mic și cochet, așezat pe malul râului, construit în jurul fortăreței medievale care străjuiește valea din vârful dealului. Atestat de pe vremea romanilor și renumit pentru apele lui termale, cu terme romane pe care le poți vedea în muzeul dedicat lor.

Poduri peste râu, case vechi, parcul central care găzduia festivalul de vin — datorită căruia eram, de altfel, și noi acolo — și o comunitate veselă care ne-a făcut să ne simțim bineveniți. Apoi am explorat termele. Chiar dacă cele romane sunt închise într-un muzeu, apa există în continuare, iar în jurul ei s-au amenajat bazine cu hidromasaj, saune și dușuri speciale, un spațiu de relaxare de care am profitat din plin. Un oraș plin de surprize, în care îți poți petrece liniștit un city break cu buget redus, la o oră și jumătate de Porto.

Ce caut, de fapt, când plec

Sunt locuri mai puțin turistice, dar pline de un farmec aparte. Asta caut, de obicei, când ajung în altă țară: ceva specific — o mâncare, un vin, ceva ce nu aș avea cum să găsesc altundeva. Pentru că, până la urmă, asta îmi doresc, și sunt convinsă că și mulți dintre voi: o experiență unică, cu farmecul ei, care îți dă sentimentul că e doar pentru tine.

Ultima seară am petrecut-o cu colegii rămași — mulți plecaseră după a treia zi. Am găsit un restaurant, O Lavrador, unde, pentru 25 de euro, am mâncat toate tipurile de grătar de vită, din toate părțile importante ale animalului, fiindcă aici carnea e specificul local. Am asociat-o, firește, cu un roșu potrivit. În Portugalia, vinurile vin în principal din soiuri autohtone și cupaje ale acestora, uneori amestecate chiar în plantație și culese împreună — vinuri ale locului, care, ca printr-o înțelegere veche, se potrivesc întotdeauna cu mâncarea de acolo.

Și poate că asta rămâne, de fapt, din Trás-os-Montes: gândul că fiecare vin merită întâlnit pentru el însuși, în locul în care s-a născut.