Cu bucurie, încep cu o veste bună, frumoasă și plină de promisiuni: Concursul Internațional de Vin București (IWCB) a devenit, oficial, unul dintre cele mai mari concursuri din estul Europei!

Anul acesta (organizat cu ajutorul Primăriei București) a ajuns la performanțe notabile: 1690 de probe, 8 comisii de jurizare alcătuite din 56 de jurați (33 străini și restul români), mai multe vinuri din afara țării decât din România și o creștere însemnată în procente a vinurilor roze și roșii.

Da, roze-urile și roșiile sunt din ce în ce mai prezente și în competițiile românești și ăsta e un semn clar al tendințelor de consum. Este, fără îndoială, cool, la modă, très chic să bei un vin roze.

Așa că am avut norocul ca în două zile de jurizare din patru să am parte doar de rozeuri liniștite și câteva spumante. Este aproape vară, soare, cald și un vin roze este combinația perfectă (și unde mai pui că se poate asocia aproape oricărui fel de mâncare).

Contrar opiniei generale, un concurs de anvergura IWCB nu este un eveniment doar pentru specialiști. Este o oportunitate minunată și pentru consumator, pentru iubitorul de vinuri de calitate, de savoir vivre și savoir faire.

Este o ocazie perfectă pentru fiecare dintre noi de a ne face o imagine despre ce vinuri putem alege și cum să o facem ca niște adevărați connoisseur-i .

Un vin bun este todeauna un ingredient perfect pentru o seară cu prietenii, o întâlnire romantică sau un eveniment în familie. Este un cadou foarte chic și elegant. Și este păcat să bei sau sa oferi un vin prost, așa că cel mai bine te informezi.

Un astfel de concurs este, de asemenea, un prilej pentru juriul străin de a ne vizita țara, de a cunoaște vinurile, soiurile locale. Este o ocazie de a se vorbi despre noi și despre vinurile noastre, de a deveni regulă, obișnuință și dorință pe mesele altor neamuri.

Și știu précis că nu suntem cu nimic mai prejos față de nimeni. (Desigur s-ar putea realiza mult mai multe dacă autoritățile ar decide că vinul poate reprezenta o imagine a României. Noi doar continuăm să ne facem de râs în străinătate cu câte 2 standuri ale României. Mă întreb dacă nu ar exista inițiativele private de promovare, ce s-ar întâmpla?)

Care sunt sperantele și planurile pentru IWCB?

• Este doar începutul pentru marele nostru vis de a așeza România în manualele de specialitate, acolo unde este locul.
• Să nu ni se mai spună NICIODATA că țara noastră nu există în aceste manuale fiindcă nu dăm vinuri destule la export și vinurile noastre nu sunt cunoscute.

(Știati că pentru a deveni specialist, WSET, învățăm pentru examenele de specialitate doar de vinuri din Ungaria și Bulgaria, cu nod în gât la gândul că țara noastră este un producător mult mai însemnat?)

• Să forțăm mentalitatea îndărătnică și retrogradă din instituțiile de stat, să arătăm adevarata valoare a vinurilor românești și a industriei locale și să transformăm veșnicul răspuns al autorităților, “nu se poate” în “să facem”.
• Să ne ranforsăm și să ne pregătim cu-adevarat pentru o piață internațională incredibil de competitivă, cu noi și noi producători din China și chiar din India, cu vinuri tot mai bune. Cam ce viitor ne așteaptă dacă nu facem nimic? Vom pierde treptat toate investițiile din fonduri europene, producătorii vor intra în faliment, concurența va fi tot mai mare și pe piața internă, se vor pierde numeroase locuri de muncă (iar angajații la stat cu salarii mari nu știu, zău, de unde își vor mai lua salariile).

Nu este târziu, este foarte târziu! Și cu toate veștile bune de la IWCB, viitorul are nevoie de mult mai mult decât de o primavară placută și calduță… Facem?