Ne-am obișnuit deja cu veștile proaste de la târgurile internaționale la care țara noastră participă. De regulă sunt organizate de oameni care nu au niciun fel de legătură cu domeniul. Vinul nu este foarte departe, deși privindu-l comparativ cu pozele de la New York aș putea spune că stăm excelent.

Și totuși…dintre toate țările est europene participante, aflate în pavilionul 11 la cel mai important târg din lume la ora asta, Prowein, dintre toate standurile făcute din fonduri europene, doar nouă ne-a fost solicitat de APIA ca steagul UE să fie mare și prezent fiindcă altfel nu se decontează cheltuiala. Comparația cu Republica Moldova este deja desuetă. Mă compar însă cu țări din Uniunea Europeană, mult mai mici decât noi, precum Slovenia sau Macedonia de Nord, țări cu 10% din populația țării noastre, care s-au prezentat exemplar. Nu mai spun de Portugalia, o țară similară cu noi și care ocupă jumătate dintr-un pavilion, absolut siguri cu finanțare europeană pentru participare, însă eu nu am remarcat vreun steag al UE la ei. Fiecare dintre aceste standuri au avut spații amenajate pentru prezentări și masterclass-uri, evenimente în interiorul standului. Vă las niște poze să vedeți și voi, eu nu am simțit decât frustrare, una atât de mare încât nici poze nu mi-a venit să mai fac.

În primul rând suntem singura țară cu 2(două) standuri, nici măcar alăturate, nemaivorbind de vinurile românești prezente în târg la distribuitori locali – Avincis sau prin parteneriate în proiecte europene cu Grecia – Domeniile Ostrov. Unul dintre standuri este făcut de APEV (Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vin) cu Ministerul Economiei (ME) și altul este făcut de Premium Wines of Romania (asociație a unor preducători de vin) printr-un proiect făcut prin APIA (Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură), pe bugetul de promovare disponibil în PNS (Planul Național Strategic – fonduri europene). Trist, atât de trist. Se cheltuie niște bani și atât. Din păcate nu sunt o investiție, o bază pentru o construcție a unei piețe. Producătorii sunt nevoiți să se mulțumească cu firmituri și cu eforturile proprii imense, identificare importatori, clienți, ș.a.m.d.

Am auzit și niște bârfe interesante. Prima a fost despre ME, cum că este determinat să se ocupe direct de promovarea vinurilor românești începând cu anul următor. Aș dori să-i aduc aminte să plătească factura de 38k euro la Vinexpo, ca România să poată participa la următoarele târguri. Deși, din informațiile mele nicio instituție bugetară nu poate plăti restanțe sau facturi vechi, asta înseamnă că cei care trebuiau să se ocupe nu și-au făcut treaba. Însă aceștia nu au nicio vină, APEV a contractat spațiul, iar ministrul a hotărât cu o lună înainte de târg să facă economie la buget. Vă aduceți aminte în 2017 când România avea un spațiu central, generos la Bordeaux? Despre această factură e vorba, care a fost emisă către cei care au contractat standul conform contractului. ME are buget pentru mărfurile care se exportă însă pare că este instabil, iar vinul nu se compară la export cu mobila sau autoturismele, are nevoie de puțin mai mult. Un stand la un târg este un prim pas, promovarea care o faci pe lângă, oamenii pe care îi aduci sunt cei care contează.

A doua, foarte juicy. Unul dintre producători a primit un email de la ADS că această instituție dorește să se ocupe de promovarea vinurilor românești. Pe bune?  ADS ar trebui să se ocupe de administrarea terenurilor aflate în administrarea lor, este o surpriză să aflăm că se pricep la vinuri. Însă oricine promovează vinul românesc este binevenit, nu contează dacă sunt mulți neofiți în domeniu, ne-am obișnuit, ei vin și pleacă. Cine știe?

Foarte slabă participarea noastră mai ales când privesc comparativ cu țările vecine. Este clar că România (prin asta înțeleg pe cei  pentru perioade scurte țin în mână destinele acestei țări și nu înțeleg necesitatea unei strategii pe termen lung fără culoare politică) nu dă doi bani pe vinurile ei, vinul fiind singurul aliment cu memorie, origine și trasabilitate. E mai simplu să exporți materie primă, cum ar fi cerealele. Plec cu un gust amar, încă o dată și cu sentimentul că suntem prinși într-o pânză de păianjen pe care noi am creat-o prin oamenii aleși chiar de noi și din care mai scoatem din când în când nasul ca să respirăm și să vedem cum ar putea fi.