Anul asta, concursul de vinuri IWCB a fost mai bun, mai complex și mai plin de revelații frumoase ca în anii trecuți și, cu riscul de a mă repeta, a fost o promisiune că, poate, lucrurile încep să se miște ușor, înțelegem cât potențial are această industrie pentru brandul de țară și sper ca am pornit tăvălugul lui #safacem.

Ultima zi a competiției a fost gala, premierea de la Palatul Bragadiru a celor mai bune vinuri prezentate în concursul de la București.

A fost ultima întâlnire a celor care am fost implicați în acest eveniment- etalon pentru industria vinului din România, locul în care în fiecare an, ne întâlnim cu toți reprezentanții producătorilor și distribuitorilor, cu cei bravi și vrednici, care au trimis probe în concurs.

Între discursuri pertinente, premii și poezie am aflat câștigătorii marilor medalii și ai premiilor speciale. Mi s-a parut foarte simpatic si generos că furnizorii de materiale s-au gândit să premieze producători și să-i susțină în anul viticol ce va urma.

Spre deosebire de anii trecuți, când accentul s-a pus pe vinuri și producători, în acest an am avut parte de mai mult show, de un spectacol cu ups&downs, dar numai cu intentii bune.

Gala a fost deschisa de Divertis, well… Distractis acum. Un umor fin cu care ne-am obișnuit, cu ironii bine drămuite și critici pline de elganță și fun (și da, toți ne-am gândit la minunatul domn Gyuri).

Ce a urmat, însă, pe alocuri, nu mi s-a parut deloc potrivit pentru a-i face pe toți să înțeleagă că vinul e cultură, savoir vivre elitist, lifestyle pentru oameni fini și iubitori de frumos; și asta e marea provocare pentru noi, românii: să desprindem vinul de viziunea limitată ca e doar alcool, petrecere și chef și să înțelegem că e, de fapt, mult, mult mai mult.

Vinul, industria vitivinicolă este cea mai dezvoltată ramură a agriculturii și are parte de oameni, întreprinzători, vizionari și curajoși, oameni de cultură, spirituali și erudiți. Oameni deosebiți care au citit și au văzut multe.

Așadar, în ciuda eforturilor celor care s-au ocupat de organizare de a aduce vinul pe același palier cu moștenirea noastră culturală, de a identifica vinul cu tradiția și obiceiurile noastre, undeva&cumva, cei care au performat în fața noastră l-au coborât la nivel de simplă băutură.

Eh, tocmai asta nu ne dorim și exact asta nu e adevărat. Vinul nu este o simplă băutură. Vinul românesc este cultură în primul rând, artă, filozofie și iubire. Vinul este cel care adună tot și subliniază esența, este sarea și piperul unui neam și al culturii sale. Multe popoare ar fi recunoscătoare să aibă ceea ce avem noi, dar cu cât au mai puțin, cu atât fac mai multe eforturi în a fi cunoscute și savurate. Croația, Slovenia, Ungaria, Bulgaria…asta ca să luăm în considerare vecinii, dar exemplele pot continua. Avem nevoie de acel ceva care poate face diferența între mediocru și sublim; si sunt convinsă că scânteia noastră, surpriza mereu placută și gustul de neuitat al României șade într-un pahar cu vinurile noastre.

Tot ce trebuie să facem e sa înțelegem asta și să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Pardon, vinului. 🙂

Încă de acum 5000 de ani, de la Cucuteni sau Grădiștea, vinul nu a lipsit prin obiecte sau simboluri si nu înțeleg cum de i-am pierdut rostul, înțelesul și comoara; de ce îl marginalizăm și nu îi speculăm enormul potențial.

O notă de final. Felicitări, Lacerta și crama Vlădoi; 2 crame de poveste, foarte diferite, una modernă, una de familie, cu istorie, dar ambele cu vinuri încântătoare. Bravo!