Cele trei zile petrecute la Concours Mondial de Bruxelles sunt foarte intense, cu un program foarte plin, întâlniri cu oameni minunați și dorința enormă de a nu pierde nimic și de a vedea tot.

Așadar, diminețile sunt ocupate cu partea profesională, cu degustări, evaluari, analize, dupa-amiezele revin vizitelor, iar serile, cinelor târzii între noi prieteni.

Cum suntem foarte mulți la un astfel de eveniment, se face o repartizare, câteva comisii un autocar. Zeci de autocare. De obicei, degustătorii se grupează pe țările de unde vin și aleg ceva ce nu au mai vazut. Așa am ales și eu Toro, renunțând la Ribera del Duero, unde mai fusesem, la sugestia lui Horia, cel care le știe pe toate (nu întâmplător îi spunem Hikipedia 🙂 ).

Ne-am strâns vreo 6 împreună cu colegii din România și Moldova. Deja suntem o echipă serioasă a României mari, care an de an continuă să crească.

Prima oprire a fost in via din regiunea Toro, absolut speciala prin prezența pietrelor, “rolling stones” cum ne-au fost prezentate, în pamântul roșiatic plin de oxizi de fier și deci potrivit pentru vinuri roșii. Să nu uităm și vântul care sufla și care, am înțeles, suflă mai tot timpul anului destul de puternic. Acesta este și motivul pentru care via se cultivă sub formă de tufiș, foarte aproape de sol. Unde mai pui că la vântul acesta este o circulație a aerului destul de puternică astfel încât via este protejată de eventuale boli. Randamentul este totuși de destul de însemnat. După ce aproape am fost luați pe sus de vânt, dar am făcut pozele acestea minunate, am plecat să vizităm frumosul orășel medieval, Toro, tur organizat de asociația de producători din zonă. Catedrala, străduțele înguste, vechea cramă a orașului transformată într-un soi de casa a vinului, unde poți afla informații despre producători, istoria vinului și soiurile locale. Au fost toate puncte ale unui traseu superb. Frumos, cochet și bine organizat orășelul așezat pe malul râului Duero are un farmec aparte, foarte romantic.

Ploaia care a început nu ne-a încurcat foarte tare, doar am înghețat puțin. În schimb localnicii ne-au primit cu căldură în mijlocul arenei pentru coridă, să le gustăm vinurile și produsele locale, totul însoțit de flamenco pe care dansau chiar și caii. Totul făcut așa cum doar popoarele latine știu să o facă: cu pasiune.