Dar mai bine să vă spun unde este, nu departe de Piața Romană, pe lângă Universitatea de Artă, într-un bloc cu urgență doi. Nu întru totul motivul pentru care nu am primit credit ipotecar, însă aici s-a mai adăugat faptul că anul de construcție nu e clar 1919, 1926 e cam prin ceață, iar blocurile cu urgență doi pot fi creditabile, doar cu condiția să fie realizate după 35 sau 40, anyway după un alt cutremur din acea perioadă.

Uitându-mă în subsol și văzând betonul gros, nu pare deloc fragil, dar ce știu eu despre construcții? Important este că doamna de la care l-am cumpărat a fost atât de drăguță să mi-l lase în două rate. Una pe care am plătit-o la achiziție, de aproape 50% urmând ca cea dea doua rată să o achit în termen de un an de zile de la achiziție. Fezabil printr-un credit de nevoi personale, în ciuda dobânzii care a urcat la cer, dar pe care încă nu l-am contractat.

Din această cauză m-am speriat foarte tare. Eu trebuie să renovez apartamentul, să mă mut, apoi să iau creditul ca și să nu mai plătesc chirie, așa cum mă bate tata la cap de 2 ani, de când am vândut un apartament din Sibiu ca să-l pot lua. Ceea ce nu e tocmai ușor în actualele condiții socio-economice, geo-politice, de fapt a crizei energetice care se va accentua și va duce în viitorul apropiat la alte scumpiri. De asta sunt îngrozită. Că pentru o perioadă de 5 ani, până la plata creditului voi fi nevoită să înghit multe.

Statul în chirie îți dă libertate și opțiunea de a pleca oricând, oriunde. Atunci când te decizi că vrei să ai ”lucrul tău” totul devine serios și complicat, iar mie asta nu îmi place. Îmi doresc să fie totul ca în basme și să pot face ce îmi doresc, să pot pleca oricând în lumea largă doar cu o valiză. Știu că în jurul nostru sunt oameni care gândesc altfel, care te judecă fiindcă nu ai anumite posesiuni până la o anumită vârstă, casă, mașină, soț, soție, copii…etc, de aici intrăm în altă dezbatere, dar oare e totul despre ”a avea”? sau despre ”a fi”?

Așa că am făcut pasul către achiziție în urma presiunilor părintești și rămâne să vedem cum vor evolua lucrurile.

Următorul pas este renovarea, fiindcă cred că vă imaginați, așa cum poate se vede în poze că această etapă nu poate fi sărită.

După prima zi de acomodare în regiunea Calabria  am intrat în ritmul normal de muncă, deșteptarea la 6:22 (more or less cu timp de un snooze), plecarea de la hotel la 8:00. Prea puțin timp pentru alte activtăți.

7200 de vinuri albe și roșii din 132 de țări pentru 3 zile de concurs împărțite la 56 de comisii alcătuite din aproape 300 de jurați, incluzându-mă și pe mine, pentru a doua oară sunt în comisia norocoasă 13.

În premieră anul acesta pe lângă punctajul acordat la evaluare pe tabletă am fost invitați să și caracterizăm vinurile, să descriem ce am simțit,  de fapt să argumentăm nota acordată, indiferent care a fost aceasta. La vinuri foarte bune este relativ simplu, ai ce scrie, complexitatea vinului te duce acolo, însă la vinurile simple și corecte bine făcute și fără personalitate este puțin mai greu. 3 zile am călătorit alături de vinuri prin diferite zone din Franța, Italia, Spania și Portugalia. Normal, fiindcă sunt mari țări producătoare am avut indicată și regiunea de origine. Am trecut însă și prin Grecia și am ajuns până în Armenia. Cele din Armenia din ani de recoltă 2020 până în 2017 m-au intrigat, nu erau soiuri pe care le mai văzusem, ne-am întrebat de unde ar putea fi, însă niciunul dintre colegii de comisie nu s-a gândit așa departe. Arome de fructe, unele exotice, altele coapte sau supracoapte ca și cum temperatura  în timpul fermentației nu ar fi fost controlată, însă și  mentă, citrice,  flori sau cele specifice lemnului. Niște contradicții interesante, unele chiar bune, de aur altele mai puțin, care poate dacă ar fi fost puse în alt context, poate le-am fi judecat altfel. O altă serie interesantă au fost Xinomavro-urile din Grecia 2020 – 2017. Cele proaspete un pic dure, cu aciditate ridicată, însă cu un potențial foarte bun de evoluție. 2017 a fost superb. Altă surpriză au fost vinurile din Portugalia, care vinuri regionale fiind, fără apelațiune ne-au surprins deosebit de plăcut prin structură și complexitate. 2018 anul de recoltă, dintre cele 8 vinuri doar unuia nu i-am dat medalie.

Cam atât despre alte țări. În rest cum spuneam ne-am încadrat în main stream. Franța, Italia, Spania. Am dat note foarte bune vinurilor din Murcia 2019/2018, majoritatea aur, a urmat Rioja 2016, fie că a fost Reserva sau Grand Reserva, de asemenea a primit note mari. Bordeaux-urile din 2020 au fost mediocre,  eu am dat doar o medalie de aur. Din Sicilia am văzut niște vinuri roșii din soiuri locale, Frappato, Perricone, proaspete, nu foarte colorate însă fructoase și condimentate, ușor de băut, potrivite mai ales cu căldura locală. O altă serie la fel de interesantă din categoria ”easy drinking wine”, vinuri corecte, bine făcute a fost din Sauvignon Blanc cu originea în Languedoc. Ambele serii s-au încadrat la argint cu câteva excepții. Tot din Franța a urmat o serie de Cabernet Franc din valea Loirei, unele cam crude pentru a fi băute acum din 2021, însă juicy. Cele  de 3-4 ani cu mai multă anvergură, mai structurate, cu note mai mari, la limita superioară a argintului.

Nu am ratat nici vinurile din Italia, Chianti toate DOCG s-au încadrat în tiparul mediei, unele mai complexe către aur, multe dintre ele average, din păcate, fără a ieși foarte mult în evidență. Mai bine cotate au fost vinurile albe din Campania, doar soiuri locale precum Greco, Fiano sau Coda di Volpe ca să le enumăr pe cele din care am mai degustat și cărora le-am dat și ceva medalii de aur.

Sper că vă dați seama că nu trimite nimeni la un concurs vinuri care nu merită degustate și toate sunt bune, însă privit fiecare vin în parte, evaluat apoi și comparativ cu cele existente în serie, poți găsi diferențe semnificative. Tocmai în asta constă provocarea și frumusețea unui astfel de concurs. Întâlnirea unor vinuri obținute din soiuri rare, locale și cu un farmec aparte, care se doresc descoperite și nu de unul singur, alături de colegii din comisie. Nu se compară nimic cu adrenalina zilelor de concurs când totul se desfășoară contra cronometru și ai parte doar de surprize. Celor care își imaginează că e o viață ușoară și e funny să bei toată ziua, să știți că este un efort mare de concentrare să memorezi toate vinurile, să le diferențiezi și să argumentezi de ce ai făcut asta, o meserie grea.

Echipa care a reprezentat România în acest an

Felicitări Lorena Deaconu  pentru cele două mari medalii! Revelația românească a concursului, Hyperion Fetească Neagră 2016 și Neptunus Shiraz din același an.

După cele două mari medalii de anul trecut luate de Jidvei, iată a venit rândul vinurilor de la Iconic Estate ce aparțin acum grupului Alexandrion cunoscuți în trecut sub numele de Cramele Halewood (Prahova). Sunt foarte fericită fiindcă Lorena este o foarte bună prietenă și știu că orice vin pe care îl face îl face cu pasiune și nu lasă nimic la voia întâmplării. Este un om minunat și răsplata este pe măsura muncii și a experienței de peste 20 de ani în domeniu.

Am remarcat cu foarte mare plăcere că peste jumătate din vinurile medaliate au fost produse din soiuri românești, pe podium clasându-se Fetească Neagră, Fetească Regală, Albă, Tămâioasă Românească și Busuioacă de Bohotin. Ceea ce confirmă încă o dată că soiurile noastre tradiționale sunt cele pe care ar trebui să le cultivăm și promovăm.

Multe crame medaliate, alături de Iconic: Jidvei, Cotnari, Budureasca, Mera Com Internațional, Via Viticolă, Crama Ceptura, Provitis Serv, Vinicola Averești, Vitis Metamorfosis, Avincis.

Cotnari, spre exemplu a luat 3 medalii de aur pentru Tămâioasă Românească 2020, cu 3 branduri, iar Busuioaca de la Averești a rămas pe podium, un rose de nișă care se potrivește într-un restaurant cu stele.

Pentru a consulta lista completă aveți linkul aici: https://resultats.concoursmondial.com/en/results/2021

A fost o onoare să particip și în acest an la Concours Mondial de Bruxelles, ediție care s-a ținut la Luxembourg, precum acum 10 ani. De data aceasta însă în condițiile impuse de Covid.

Cei peste 300 de degustători care participau de obicei în concurs au fost împărțiți în 3 serii, formând echipe de degustare de câte 3 zile. Da, am fost forțați de pandemie, însă partea bună a fost atmosfera familială și faptul că am putut interacționa cu mai mulți colegi decât de obicei.

De regulă, fiecare țară formează câte o echipă, însă colegii mei din România, alături de frații noștri de peste Prut, au fost împărțiți în alte serii, alături de mine a fost doar Mihai Druță din Republica Moldova. Astfel, am avut ocazia să ne înfrățim cu cei din Europa de Est, un fel de Pact de la Varșovia, mai ales pe vapor, când am fost puși în fața puterilor reunite ale Italiei sau Portugaliei. Și în comisia mea, Europa de Est a dominat, cu Ania (Polonia) președinte, Tomi (Serbia), Attila (Ungaria), Dennis(Olanda) fiind singurul din vest. Am fost o super echipă și m-am bucurat de fiecare vin degustat împreună, mai ales că am degustat rose-uri. Thank you, guys!

Spuneam într-unul din articolele precedente de faptul că acest concurs a dedicat unul special rose-urilor. Da, însă chiar și așa, acum a fost o comisie specială pentru ele, din care am fost bucuroasă să fac parte.

De regulă fiecare serie de vin prezentă la degustare are aceeași țară de origine, asta pentru a nu compara mere cu pere. Dintre cele avute m-a impresionat Grecia, care a venit cu niște vinuri uimitoare. Franța cu Provence a excelat și am avut două flight-uri, în două zile diferite cărora le-am dat cele mai mari note, iar,  dintre spumatele pe care le-am avut în deschiderea ultimei zile, cel românesc, de la Rhein a luat nota mea cea mai mare. Spania m-a surprins fiindcă a venit cu niște vinuri complet diferite de cele la care mă așteptam, cu culoare puternică și structură, apropiate de roșii. Au fost doar câteva, în rest pe același palier de culoare și eleganță.

La finalul fiecărei zile am avut câte o serie  de vinuri roșii. Ce pot să spun este că vinurile chinezești sunt super bune, probabil la prețuri mari, însă știm sigur că nu au voie la export. Dacă mergeți pe acolo, sunați pentru recomandări

2018 în Chianti a fost un an perfect. Abia aștept o vacanță la Florența, precum și următorul concurs.

După-amiezele au fost și ele pline cu excursii la producători și pe valea Mossel-ei despre care vă voi povesti în niște materiale viitoare. Luxembourg este un oraș medieval minunat, despre care am înțeles de ce a fost alături de Sibiu capitală culturală europeană în anul 2007. O îmbinare perfectă între medieval și modern.

Undeva pe parcursul anului, parcă se produce o trădare, mă las cuprinsă de vâltoarea evenimentelor, a zilelor încărcate cu probleme, și simt că îmi pierd puterea de concentrare, că nu mai sunt atentă la detalii sau pur și simplu că obosesc.

Aveți și voi senzația câteodată că vreți să vă ascundeți sub patură și să dispăreți?

Ca fiecare dintre voi am încheiat un an cu multe provocări. Un 2020 care a început îndrăzneț și fascinant, un remake al anilor ‘20, însă care s-a dovedit a fi unul dedicat introspecției, evaluărilor și analizelor. Un an în care am învățat să stau și să observ și să meditez. Aș spune că e de bine și aș zice că s-a datorat pandemiei, însă nicio boală nu e binevenită, din cauza lui Covid19 nu am mai făcut multe. Oricum este anul care m-a învățat să fiu chibzuită și să nu cred în fiecare poveste pe care o aud, oricât de bine ar suna.

Un an cu adevărat petrecut cu familia, nu doar sâmbăta, duminica și de sărbătorile legale. Anul care m-a făcut să-mi dau seama câți prieteni apropiați am, pe cine mă pot baza și da, 2020 a fost anul în care m-am maturizat, chiar dacă voi sari în continuare fiecare șotron pe care îl voi întâlni.

Mă bucur că s-a încheiat și că începem alt an, e cam aceeași senzație pe care o am când plec la drum cu mașina, un nou început. Schimbi locul, schimbi norocul, nu-i așa?

2021 sau orice an care ar urma nu va mai fi la fel cu ceea ce am trăit înainte de 2020. Suntem într-un război care încă nu s-a terminat și care ne revoluționează viața. Valorile se vor reașeza, poate, într-un mod la care speram, bazat pe fond, nu doar pe formă. Nu e de ajuns să fie shiny, trebuie puțină substanță.

Vaccinul ne va da libertatea de a călători din nou. Abia aștept! Indiferent de ce se spune despre el, ne va ajuta să intrăm într-un soi de normalitate la care toți sperăm. Așa că abia aștep ca 2021 să fie plin de călătorii, de întâlniri și de timp de calitate alături de prieteni. Mi-e greu să beau un pahar de vin cu prietenii pe zoom. Prefer live, la fel cum prefer orice prezentare, dezbatere despre vinuri “face to face”, precum un ritual care te face să vibrezi pe aceeași lungime de undă.

Așa că vă doresc ca 2021 să vă aducă acea evoluție și înțelepciune, pe care eu simt că am găsit-o, și să aveți parte doar de bine, bucurii și întâmplări fericite, evident alături de vinuri bune, fiindcă oricum viața e prea scurtă ca să bei vin prost.

Și da, nimic nu contează dacă nu ești sănătos. Așadar multă, multă sănătate vouă și tuturor celor care vă înconjoară.

La mulți ani!

În cele ce urmează vei afla ce roze-uri mi-au plăcut dintre cele pe care le-am degustat, însoțite de câteva comentarii tehnice și observații.

De ce aș alege un vin rose?

În primul rând fiindcă e la modă și întotdeauna am fost puțin snoabă, mi-am dorit și eu ceea ce am văzut la alții și ceva în plus. Până la urmă e omenește să-ți dorești mai mult, nu? Asta pe de o parte, pe de altă parte pentru siguranța asocierii cu preparatul culinar, fiind un vin versatil, ușor de împerecheat. Nu în ultimul rând este plăcut ochiului, mă binedispune și sper că face asta și pentru cei cu care îl împart fiindcă îmi doresc o conversație plăcută, iar deseori este mai ușor acceptat de fiecare dintre băutorii de alb sau roșu. Ce să mai spun că dă bine în orice poză, asta cred că ați descoperit deja.

Rozeurile sunt ușor de asociat cu preparate culinare diverse, fiind vinuri versatile, îmbietoare. Un vin roze este plăcut ochiului, mă binedispune și sper că face asta și pentru cei cu care îl împart, fiindcă îmi doresc o conversație plăcută, iar deseori este mai ușor acceptat de fiecare dintre băutorii de alb sau roșu. Plus că este la modă, toți ne dorim momente perfecte savurând un vin bun, un pahar de roze dă bine în orice poză, asta cred că ați descoperit deja. Ne dorim ce am descoperit la alții și ceva în plus.

Cum se face?

Un vin rose nu e niciodată un vin alb pe care îl colorăm cu un vin roșu. E făcut întotdeauna din struguri negrii vinificați în alb. Culoarea în majoritatea soiurilor negre se găsește în pielița bobului de strugure, nu în coajă, așadar pentru a colora vinul avem nevoie de o macerare peliculară, adică de un timp mai mare de două ore pe cara pielița să îl petreacă în compania mustului după zdrobirea boabelor de strugure. Cât de lung este timpul acesta hotărăște winemaker-ul în funcție de ce produs final dorește să obțină. De exemplu în Provence, în Franța, culoarea dorită este foarte pală, pentru unele vinuri contactul cu pielița bobului de strugure este foarte scurt, doar atâta timp cât mustuiala este presată (mustuială= amestec de must și boabe de strugure zdrobite cu pieliță și semințe). În Spania sau Italia culoarea poate fi mult mai intensă fiidcă vinul rose este un subprodus al vinului roșu și este obținut din cele 20—30 de procente de must pe care l-am îndepărtat de la fermentare pentru a concentra culoarea, taninurile și aromele din vinul roșu care va fermenta în continuare pe boștină.

Ce urmărim când degustăm?

Aspectul și limpiditatea. Nici o intensitate de culoare la roze nu e greșită, important este să nu avem nuanțe de portocaliu închis sau maro pentru că înseamnă că vinul este oxidat. De asemenea un vin nu are voie să fie opac sau cu particule în suspensie, trebuie să fie limpede, transparent, eventual strălucitor. Trebuie să ne facă plăcere să îl privim și să ne provoace să-l încercăm.

Mirosul. Urmărim aromele, adică parfumurile pe care acesta le degajă în momentul rotirii paharului de vin. Pentru a ne bucura de această senzație turnăm doar o treime din pahar, restul rămâne gol, în acest fel permitem aromelor să degaje. Suntem atenți fiindcă de fiecare dată vom simți altceva de la fructe roșii, de regulă, la flori și mirodenii. Marea majoritate a vinurilor roze nu sunt maturate la butoi, nici învechite la sticlă, le consumăm proaspete, în anul imediat următor recoltării strugurilor, așa că este puțin probabil să avem vinuri evoluate. Totuși s-ar putea să mai găsiți prin restaurante vinuri de 2-3 ani cu note de fructe coapte sau chiar de dulcețuri de fructe roșii, căpșuni, coacăze, prune sau cireșe. Le puteți returna doar dacă sunt oxidate.

Gustul. Aici căutăm echilibrul între aciditate, pe care o simțim pe lateralele limbii și ne lasă gura apă, alcool și fructuozitate, extract/structură. După ce plimbăm vinul prin caviatea bucală ca să-l încălzim se vor degaja alte arome pe care poate nu le-am simțit la nas. Grapefruit și alte citrice, poate niște plante aromatice mediteraneene precum salvia și oregano. Categoric trebuie să simțim prospețime și nevoia de a mai bea un pahar.

Ce aleg?

România

Oferta de roze-uri de la noi este foarte bogată, fiecare cramă are câte 3-4 etichete diferite care se adresează tuturor categoriilor de consumatori. Eu am selectat câteva dintre cele pe care le-am degustat recent. La noi 2019 a început cu ploi și temparaturi joase, urmate de  grindină în multe zone, ceea ce a dus la o selecție naturală și o reducere cantitativă semnificativă. Căldura și seceta din timpul verii au dat însă strugurilor rămași o calitate de excepție.

• Terra Romana

Un vin pe care l-am întâlnit de la prima ediție și mă surprinde de fiecare dată cu prospețime și eleganță. Un cupaj din Merlot cu Fetească Neagră de un roz somon pal și delicat. Vinul se deschide în pahar și te amețește cu parfumuri de fructe roșii, fragi, căpșuni, zmeură chiar și piersici, alături de flori, un amestec de caprifoi și trandafiri condimentate cu puțin piper alb. Un vin fresh, crocant, echilibrul bun dintre fructe, aciditate și alcool conferindu-i o textură catifelată și elegantă. Un vin lung și ușor de combinat cu muzică, oameni și de ce nu, mâncare.

• Cuvee Sisi

Este gama de vârf a cramei Serve Ceptura, prima  cramă ce a produs roze în România, un vin care a apărut după ani buni de Terra Romana și, pe care, trebuie să recunosc, l-am privit cu reticență la început. Butelia este prețioasă și închisă cu vinolock, un dop de sticlă ce poate fi refolosit și utilizat în cazul în care nu terminați tot vinul din sticlă. Este un blend între Pinot noir și Fetească Neagră, care vine cu o structură mai înțepată, mai elegantă. Aromele sunt de fructe roșii, însă altele decât cele bace, piersici, rodie, cireșe.  Eleganța este asigurată de echilibrul perfect între aciditate și alcool, cu mult fruct în post gust. Un vin cu care poți face impresie.

• Alira

Fetească Neagră cu Cabernet Sauvignon de pe malul Dunării, un loc de poveste pe care nu ți-l imaginezi dacă nu l-ai văzut, unul cu mult soare, așa cum este și eticheta, de aur. Cabernetul îi dă acestui vin structura cu aciditate bine conturată, ambele potențate de  complexul aromatic ce vine cu grapefruit roz, piersici și cireșe alături de prune roșii condimentate și ardei gras roșu.  Vinul se termină elegant cu o notă florală, de trandafiri, de o lungime considerabilă. Feteasca Neagră îi dă o anumită delicatețe și rotunjime, contribuind din plin la armonia generală. Începând cu acest an vinurile de la Alira vor avea o casă nouă chiar în vie, un motiv în plus de sărbătoare.

• C’est soir – Fetească Neagră și Busuioacă de Bohotin

Aceste vinuri vin tocmai din nordul țării, undeva mai sus de Iași, la granița cu Moldova, din localitatea ce dă nume cramei, Hermeziu, fost domeniu al familiei Negruzzi, un loc plin de povești și istorie.

Ambele sunt soiuri românești, vechi, vinificate cu măiestrie într-o cramă nouă, modernă. Butelia are o formă spectaculoasă și este de asemenea închisă cu dop de sticlă, iar eticheta îți arată clar unde și când trebuie savurat vinul. Pe malul mării la asfințit, de tine depinde cu cine ești acolo ;).

Feteasca este fină și elegantă, cu o anumită moliciune dată de prune și coacăze roșii bine coapte. Aciditatea este echilibrată de alcoolul moderat și de aroma persistentă a fructelor. Un vin răcoritor pentru o noapte fierbinte pe malul mării.

Busuioaca de Bohotin este un soi aromat care te duce într-o grădină de trandafiri, ce te amețesc cu parfumul lor de flori prospete, amestecate cu șerbet sau dulceață de trandafiri. Aromele din acest vin sunt bine susținute de zahărul rezidual, aici de 14g/l, care este extraordinar de bine echilibrat de aciditatea care estompează senzația de dulce. Un soi de nișă cu mult potențial, cum spun cei mai fini cunoscători din străinătate, Master of Wine.

Provence

Atunci când gust rose-urile din Provence mintea mea face un click și gândul mă duce imediat la St. Tropez, Brigitte Bardot și Alain Delon, ținutele din anii 70, flower power sau geometrice, puternic colorate,  emblematicele fuste mini, păr cu volum, ochi accentuați cu mult negru și rujuri roz, vară, mare de turcoaz și petreceri pe iahturi de lux. Atmosferă de vacanță “dolce far niente” cu vinuri cu personalitate. Rose-urile din Provence au altă structură, sunt mult mai delicate și elegante prin comparație, datorită soiurilor din care sunt produse.

• Chateau Gassier

Un vin făcut din 10 soiuri de struguri, Syrah, Grenache, Cinsault, Mourvèdre, Rolle, Clairette, Tibouren, Sémillon, Cabernet, Carignan cu primele 3 dominante provenite de pe un sol argilos ce conține calcar amestecat cu pietriș și nisip. Strugurii sunt recoltați mecanic și vinificarea continuă cu presare directă, deburbare și fermentare la temperatură joasă 12-14^oC.  Finalul este un vin roz pal ce aduce a lycee, cu arome de piersici și flori albe, mentă și piper alb. Gustativ este proaspăt, rotund, bine echilibrat cu cireșe și coacăze roșii care persistă în post gust alături de migdale proaspete. Pe final un amar plăcut, de asociat cu preparate culinare diverse. Un vin alături de care poți petrece cu ușurință o zi întreagă ce începe la umbră pe plajă și continuă cu o plimbare cu bicicleta printre câmpurile de lavandă, pentru a încheia noaptea la petrecerea de pe barcă.

• Chateau de L’escarelle

Cinsault, Grenache, Syrah… de pe un domeniu în curs de conversie către agricultura biologică, de o nuanță mai deschisă decât majoritatea, cu multe fructe roșii, altele decât cele bace. Cireșe, coacăze, piersici, alături de salvie, mentă și piper roșu. Aciditatea medie spre plus este echilibrată de persistența fructelor și de alcoolul moderat. Mineralitatea aduce un plus de echilibru și marchează locul. Un vin senzual de vacanță, rotund, generos și plin de fructe, precum “la vie en rose”. Un vin reprezentativ, o modaliate de a face cunoștiință cu podgoria.

• Chateau Puech haute Argali

Un vin sub semnul berbecului bicefal într-o formă particulară de butelie din sticlă sabrată, dopuită cu vinolock. O vie de 150 ha la nored est de Montpellier pe un sol argilo-calcaros acoperit de pietriș, situat la altitudini aflate între 50 și 150m. Grenache, majoritar 60%, este completat de Cinsault 40%, ambele vinificate la temperaturi de 12-14^oC, desigur fără conversie malolactică pentru a păstra prospețimea. Un vin parfumat cu merișoare, căpșuni, grepfruit roz și piersici coapte, însă ca la orice crește în jurul Mediteranei, puține ierburi aromatice: salvia și oregano sunt incluse și dau prospețime, o notă particulară, o amprentă a locului. Vinul este delicat și elegant, fin și echilibrat cu fructe roșii persistente, un vin de care te desparți cu greu fiindcă trebuie să ai puterea să ieși din idilicul creat de cărțile lui Sir Mayle. Și ar fi păcat.

Later edit: Aliento de la Alira s-a lansat după ce am scris articolul însă este absolut superb!