Doamna de la informații din aeroport, de la care am cerut lămuriri, m-a trimis direct în noua gară, ce se profilează maiestuoasă în spatele parcării. După luni lungi de muncă, șantier și devieri de trasee iată, avem legătură directă până în gara principală a Bucureștiului. Hai să vedem! Biletul până la București 5 lei, perfect, scrie pe el plecare la și 11, sosire la și 36, deja era 7. Mă mai uit odată la mașini, scăzuseră la 75, tot mult. L-am luat! Oricum 25 de minute la oră de vârf este de vis. Aici în gară, cald și bine, saună, sub cupola de metal și plastic, însă peroane drăguțe, curate, scaune pe măsură, despărțite de pomi și flori decorative de plastic. Reclame frumoase la pepsi, însă nici măcar un automat de unde ai putea lua o apă sau, mă rot, pepsi, de chioșc nu mai zic. Mi-era o sete cruntă pe care am potolit-o uitâdu-mă la pozele făcute cu câteva zile în urmă și încercând să rezolv urgențe.

Trenul a sosit punctual la fără 10, mă rog, a întârziat un minut, însă nu se pune, a fost la timp. Dau să mă urc, remarc cu plăcută surprindere că peronul este la același nivel cu ușa vagonului, deci nu era nevoie să urc, însă, când m-am apropiat, o ditamai distanța de juma de metru între peron și tren, prin care ar putea cădea felurite lucruri, chiar și persoane. Imaginația mea a început să fantazeze și mă întreb de ce englezii, pentru o distanță mult mai mică, până în 4 inci, te avertizează ”mind the gap between the train and the platform”…

Am urcat cu încredere în tren, plină de speranță că vom avea aer condiționat, însă nu, acest lux nu ni-l permitem în acest tren. Se apropie ora de plecare, era și 8 minute, în tren și mai saună, ultima ocazie, iau mașină sau nu? Prețurile erau deja decente, normale pentru această distanță, aș fi putut sări din tren, renunța la bilet și lua o mașină. Comoditatea și teama de trafic m-au făcut să renunț și să înfrunt cu stoicism călătoria cu treul, iar 25 de minute nu erau chiar atât de multe. Deci rămân.

Plecăm fix la ora anunțată, încet, încetișor. Speranța mea că la punerea în mișcare trenul avea să ofere aer rece mi-a fost rapid spulberată în următoarele 10 minute în care nu s-a întâmplat nimic. Să vă mai zic cum se respire pe sub mască? Asta trebuie să vă imaginați singuri fiidcă eu nu am pus-o. Nici măcar tovarășa controlor nu mi-a cerut să o pun, probabil scoasă din rutina ei zilnică fiidcă a trebuit să vândă un bilet unui călător, nu mai făcuse asta și aproape l-a certat pe bietul om că nu și-a luat bilet de la ghișeu. Nu a avut pe cine, mi-a plăcut cum i-a răspuns băiatul, iar ea s-a resemnat și a făcut ceea ce trebuia să facă de prima dată, fără să comenteze. Iar eu transpiram fericită în continuare la idea că voi scăpa de toate toxinele și odată ajunsă acasă mă voi răsfăța cu o baie răcoritoare.
La ora la care trenul trebuia să fie în gară eram încă departe, nu se vedea nici măcar un bloc. Iar trenul nu avea vreo viteză impresionantă, doar pe o porțiune a luat-o mai repede când deja eram intrați în București și în pararel cu noi era plin de alte linii, chiar și trenuri, apoi am încetinit că ne apropiam de pasajul Basarab și de gară, revenind la viteza de croazieră.

Am ajuns la 19:48, adică făcusem 37 de minute din Otopeni, iar eu mă gândeam doar la ciocolata pe care am luat-o colegilor de birou, că se topea în bagaj. Mai ales că unele specialități ambalate într-un plastic delicat, aveau și aerisire. Speram că frigul din cală, pe parcursul zborului, să fi fost îndeajuns ca să o țină netopită până acasă, însă mă vedeam deja cu hainele pline de ciocolată, artizanală ce e drept, în momentul deschiderii bagajului și îmi făceam socoteala că mai am destul vanish ca să rezolv orice potențială problemă, însă era ceva de care chiar nu aveam chef după o zi întreagă petrecută în mașini, avioane, aeropoarte, trenuri.

Am avut noroc că ”rush hour”-ul trecuse, iar mașina a venit repede și m-a dus și mai repede. A avut un șofer cu telecomandă pentru semafoare și le-a pus pe verde pe toate. Vă dați seama care a fost primul lucru pe care l-am verificat imediat după ce am intrat în casă? Ciocolata, desigur! Nu a curs, era puțin mai moale însă am băgat-o repede în frigider.

Baia mă aștepta …

La standul regiunii spaniole Rioja am putut degusta atât vinuri, cât și sortimente de ulei de măsline

Am rămas impresionată de modul în care au fost promovate vinurile din Franța, regiunea spaniolă Rioja și Austria. Dar, în aceste cazuri, vorbim de țări cu experiență în promovare, țări care ar putea constitui exemple pentru România.

Franța a prezentat mai multe concepte. Două din ele mi-au atras atenția. Primul, intitulat ”Made in France, made with love”, avea expuse 100 de vinuri, fiecare din acestea premiat la concursuri de specialitate. Toate vinurile erau însoțite de un carnet de degustare unde erau menționate caracteristicile vinului, prețul acestuia și impresiile vizitatorilor. Al doilea stand, având un concept similar, prezenta vinuri din sudul Franței.

La standul regiunii Rioja vinurile erau prezentate în funcție de anul recoltei, iar producătorii se plimbau printre vizitatori, îmbiindu-i, desigur, spre vinurile lor. Tot aici am degustat și câteva sortimente de ulei de măsline.

Mi-a plăcut de asemenea standul IWSC – International Wine and Spirit Competition, care a ales spre prezentare vinuri produse din soiurile Grüner Veltliner și Shiraz/Syrah. Din Grüner Veltliner au fost puține, fiind prezente doar vinuri din Austria și, aparent surprinzător, SUA, cu un vin produs în statul New York, excelent de altfel. În schimb, în cazul Shiraz/Syrah am văzut vinuri din toate colțurile lumii. Trebuie să recunosc că cel din Chile a fost unul deosebit de moale, rotund, catifelat, fructuos și plin.

Australia a fost reprezentată de soiuri internaționale ca Semillon, Riesling, Chardonnay, Cabernet Sauvignon și Shiraz. Degustându-le, m-am convins încă o dată că nu toate vinurile produse în Australia sunt deosebite și se prezintă așa bine. Mi-a plăcut, totuși, un Shiraz moale și sărat, produs din struguri recoltați într-o zonă inundabilă cu apă sărată.

Spuneam mai sus că una din țările bine reprezentate a fost Austria, cu un stand la care aveau loc degustări frecvente. De fiecare dată când treceam pe acolo, avea loc câte o degustare. Și treceam destul de des, dat fiind că acesta era amplasat lângă toalete. Iată că, până la urmă, acest aspect reprezintă un avantaj, însă nu mi-aș dori un stand al României amplasat astfel, așa cum s-a întâmplat la Prowein Dusseldorf.

O altă surpriză la acest târg au fost berile. Am trecut din întâmplare pe lângă o prezentare, unde am degustat o bere sour, ”Sour Grape”, maturată în butoaie de vin. O băutură neobișnuită, cu miros de vin și gust de bere. Altă bere degustată  aici a fost una a cărei tehnologie de producție, de tip IPA, reprezintă un trend nou în SUA. La fabricarea acestei beri nu se folosesc acizii alfa din hamei, care dau gustul amar berii ci doar uleiurile esențiale care conțin aromele specifice. Rezultatul este o bere aromată și nu prea amară.

Am încheiat cele două zile de târg cu o masă pe cinste și o bere roșie la vestitul local ”Hands and Flowers”, de lângă ”Olympia”, de unde am plecat uitând tarta de lămâie în farfurie. La îmbarcarea în avion am rămas fără o parte din produsele cosmetice și, ce e mai grav, fără tirbușon, care desigur, se afla în poșetă, așa cum îi stă bine oricărui degustător adevărat.

Diana Pavelescu sustine ca la un an de la instalarea in functia de presedinte al Consiliului Judetean Sibiu, Ioan Cindrea nu a reusit sa rezolve problemele mari legate de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta si Aeroportul Sibiu, dar incearca sa ofere sibienilor o imagine mai mult decat cosmetizata.

“Am constatat ca la doua din cele mai mari si mai importante institutii pe care CJ Sibiu le are in subordine – Spitalul Clinic Judetean de Urgenta si Aeroportul International Sibiu -exista probleme grave in privinta managementului. Cu toate ca s-au investit foarte multi bani in aceste doua institutii, rezultatele sunt departe de ceea ce ne dorim si ceea ce s-a promis”, spune Pavelescu.

Presedintele Forta Civica ciritica dur situatia de la Spital, unde considera ca problemele sunt departe de a fi precum cele prezentate de Cindrea.

“Spitalul este una din institutiile cu care sibienii intra, din pacate, cel mai des in cotact. Si nu o fac de bunavoie, ci din motive pe care nimeni nu si le doreste. Presedintele Consiliului Judetean afirma ca aici totul este pus la punct, insa adevarul pe care il cunoastem cu totii este departe de a fi acesta”, afirma Diana Pavelescu.

Presedintele FC spune ca la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu problemele sunt in continuare mari, iar plata unor datorii nu rezolva adevaratele hibe ale spitalului.

“Ne ascundem in spatele unor rapoarte care prezinta ‘viata in roz’ din spitale, dar in acelasi timp, oameni, copii, mor in spital si nimeni nu este raspunzator. Vorbim despre ‘medicamente suficiente’, dar pacientii trebuie sa si le aduca de multe ori, de acasa. Vorbim de ‘aparatura nu mai veche de 8 ani’, dar sunt nenumarate cazuri in care pacientii – cei care isi permit ‘luxul’ de a beneficia de un diagnostic si tratament corect si corespunzator – sunt nevoiti sa cheltuiasca bani multi pentru a se trata in alte localitati (Cluj Napoca, Tg. Mures sau Bucuresti), pentru ca au mai multa incredere in medicii de acolo”.

Diana Pavelescu mai spune ca situatia din SCJUS nu este generata in mod obligatoriu de lipsa fondurilor din sanatate, ci de modul in care sunt tratati pacientii.

“Si aceste spitale sunt parte al aceluiasi sistem sanitar romanesc si, totusi, multi sibieni aleg sa se trateze acolo. Din pacate, problemele Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu nici macar nu pot fi puse pe seama sistemului, a lipsei fondurilor sau reformei pe care, tot USL-ul o pune, sau mai bine spus, nu o pune, in practica. Problemele la care ma refer tin de capacitatea managementului Spitalului de a gestiona relatia dintre personalul medical si pacienti. Oameni umiliti, spagi de sute chiar mii de lei pentru interventii, mici ‘atentii’ pentru asistentele care nu te baga in seamna altfel… Din nefericire, prea putine sunt cazurile care ies din aceste tipare. Aceste lucruri nu tin in mod obligatoriu de sistem, ci mai degraba de managementul personalului. In aceste conditii, pe care cu totii le cunoastem, consideram cel putin sfidatoare atitudinea presedintelui CJ Sibiu, Ioan Cindrea, care ne anunta cu nonsalanta ca toate problemele din spitale au luat sfarsit in doar un an cat s-a scurs de cand se afla in functie”,  a mai spus Diana Pavelescu.

In radiografia pe care o face la Aeroport, <a href="https://www.facebook viagra sildenafil 100mg.com/diana.pavelescu” target=”_blank”>Diana Pavelescu constata diferenta tot mai mare ce separa Sibiul de principalii competitori regionali, aeroporturile din Cluj Napoca si Tg. Mures.

“Una din investitiile cele mai importante din judet, din ultimii 20 ani, este departe de a fi utilizata la potentialul maxim. Ba dimpotriva, in loc sa creasca, Aeroportul Sibiu se afla in situatia de a pierde lupta cu Aeroportul din Tg. Mures, pentru ca, oricie comparatie cu cel din Cluj Napoca este nerelevanta. Aeroportul Sibiu a fost o investiti cu multe batai de cap, cunoastem cu totii asta si nu are sens sa insist. In afara problemelor tehnice insa, care, intr-un fel sau altul vor fi, probabil, rezolvate, ramane adevarata problema: managementul. S-au chaltuit bani multi pe studii care sa ne invete ce sa facem cu aeroportul, cum sa-l dezvoltam, insa vedem ca rezultatele nu sunt deloc cele asteptate. Ba mai mult, atunci cand o noua companie intentioneaza sa opereze in zona de Centru, alege Tg. Mures sau Cluj. Este cel putin curios de ce companiile aeriene ocolesc Aeroportul Sibiu, in conditiile in care Sibiul, ca municipiu si ca judet, este unul din cele mai atractive atat din punct de vedere economic cat mai ales turistic. Interesul minim pentru Aeroportul Sibiu a fost artat de operatori inclusiv la licitatiile pentru care companiile ar urma sa primeasca ajutoare de stat. Din nefericire, aceste licitatii se anunta a fi un nou fiasco al conducerii Consiliului Judetean”, este de parere presedintele Forta Civica Sibiu, care remarca si faptul ca “proiectul Sistemul de management integrat al deseurilor, ‘Laptele si cornul’ si ‘Marul in scoala’ sunt alte trei programe cu probleme pentru Consiliul Judetean Sibiu. Toate cele trei au fost intarziate si au existat probleme la organizarea licitatiilor”.