Am venit de atâtea ori la Berlin pentru concurs, însă mi-am dat seama că nu am profitat destul de această oportunitate pentru a vedea cât mai mult din acest oraș. Ultima dată am fost înainte de susținerea unui examen și m-am ascuns în cameră să învăț.
Acum, că l-am trecut cu bine, a venit timpul să răspund provocărilor care apar la tot pasul, datorită colegilor jurați. Fiecare în parte are o poveste de spus și Berliner Wine Trophy este o familie fascinantă. Marie este trainer freelancer și predă sake, iar atunci când am primit invitația de a face o degustare într-un sake bar al unei foste studente, Sarah, aici în Berlin, nici nu am mai stat pe gânduri, ba chiar am ajuns prima la locul cu pricina. 
Locația este una micuță, de 15 persoane, elegantă, minimalistă, cu mult bun gust, nu departe de Grădina Zoologică, Nomu Sake Bar.
Am avut parte de o scurtă introducere, de unde am înțeles cât de important este nivelul de măcinare al bobului de orez în vederea obținerii unei băuturi de calitate. Practic se folosește o moară cu pietre fiindcă bobul nu este spart, este micșorat în funcție de procentul dorit, fapt care dă calitatea ulterioară a băuturii și mai departe categoria unde se încadrează. Apoi trece printr-un proces lung de fermentare, în jur de o lună de zile, ulterior însămânțării cu drojdie, alături de koji, un orez acoperit cu un soi de mucegai ce catalizează fermentarea și care emană un miros de castane dulci. Koji se amestecă în repetate rânduri cu orezul fiert peste plămada care a început să fermenteze. Practic se formează o turtă de orez prin care trece abur, iar la mijloc devine moale și fermentează, iar la exterior este ca o crustă, tare. Nivelul de temperatură determină aromele pe care le întâlnim ulterior în sake. Fermentarea durează între 3 – 4 săptămâni, după care plămada este presată și rezultă sake-ul, care se decantează de câteva ori pentru a îndepărta partea solidă și se filtrează, rezultând un lichid limpede, practic un vin de orez care se pasteurizează și apoi se maturează minim 6 luni. În mare sper că nu am greșit foarte mult procesul de producție, fiindcă partea distractivă abia acum începe cu 10 probe degustate din toate categoriile și prețurile. Vă puteți da seama că un proces de producție atât de lung, care trebuie urmărit cu multă atenție vine și cu costuri pe măsură.
Acum sake se servește rece, așa se exprimă mai bine aromele, de fructe, castane și texturile de la ușoare și elegante, florale la cele cremoase, persistente, savuroase. Am încercat și din cel nefiltrat care seamănă cu un fel de lapte, dar și unul cald, așa cum se obișnuia să se servească acum 15 ani fiindcă băutura caldă ascunde foarte bine orice eroare în procesul de producție și o calitate mai slabă.
Desigur că le-am asociat cu mâncarea tradițională, carpaccio de caracatiță, pește crud de diferite feluri și un fel de sushi cu orez fermentat, precum vedeți în poză, însă am mai pozat și pe cele ale vecinilor, mai ales un foie gras. Fiecare frunză sau floare din preparate avea un anumit scop bine definit, contribuind la gustul final, iar fiecare înghițitură de sake venea să potențeze gustul mâncării.
Am încheiat seara, bineînțeles cu un sake dulce în loc de desert și ne-am întors mai bogați cu o experiență de neuitat. Pentru mine primul contact cu această lume a fost extraordinar, iar acum cred că știu ce aș putea comanda fiind pusă în fața unei liste de sake. Când ajung acasă mai rămâne să verific sticla pe care am primit-o de la un japonez care a participat la o prezentare de vinuri românești.
Social Icons