Feteasca Regală

0 Comment

Sau Dănășană, după locul în care a apărut pentru prima dată. Descoperită de maestrul Ambrosie, un comerciant de vie și pomi fructiferi, și vin desigur, la o precupeață în piața din Mediaș.

Feteasca Regală este un soi de struguri robust și rezistent la temperaturi joase, ce se adaptează ușor la diferite condiții de mediu. Se obțin cantități mari la ha, 15-18 t, în anii buni chiar și 25t/ha. Tocmai acesta este motivul pentru care s-a răspânit în toate podgoriile din România în perioada comunistă când cantitatea era pricipalul obiectiv în producerea vinurilor.

Vinurile obținute din acest soi sunt de culoare gaben verzui, cu arome florale, și gust de mere verzi, de regulă recomandate a fi consumate tinere. Aromele sunt poate ușor vulgare comparativ cu eleganța Feteștii Albe. Am văzut și vinuri obținute din acest soi, fermentate la baric, care au făcut o bună impresie în străinătate, de 86 puncte Parker, mai corpolente. Feteasca Regală poate fi un vin bun, materie primă pentru spumante. Una peste alta se exprimă cel mai bine în Transilvania, cu puțină mineralitate specifică.

Pe scurt cam ceea ce ar trebui să știți despre Feteasca Regală din punct de vedere tehnic.

În rest cel mai important lucru este cu cine o bei, unde și ce mai ai pe lângă ea, o telemea, o măslină… 😉

Vă invit să vă uitați la cât de funny o spune Cosmin Tudoran, Profu’ de vin într-un episod filmat la Jidvei

http://www.cosmintudoran.ro/2017/05/02/profudevin-episodul-3-seria-2-feteasca-regala/

#VinDinRomania #wineambassador

Site-ul foloseste cookie-uri pentru a va asigura cea mai buna experienta de navigare. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Politica de cookie

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close