Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Sau, cel puțin, așa credeam despre Berliner Wine Trophy.

Din 2014, de la prima mea participare, acest concurs a fost pentru mine definiția consecvenței. Aproape ritualic, an de an, ne reîntâlneam în același loc: hotelul de la Borsigturm, aproape de lacul Tegel, într-un Berlin care părea mai degrabă provincie – liniștit, calm, departe de agitația orașului. Era mai mult decât o locație. Era un spațiu familiar, o rutină, o familie. Familia a rămas. Dar în 2026, pentru prima dată, decorul s-a schimbat.

Mutarea în Alexanderplatz a venit ca o mică zdruncinare a acestei tradiții. Dintr-o zonă aproape contemplativă, ne-am trezit în inima orașului, la câțiva pași de tot ce înseamnă Berlin turistic. Un hotel mai mare, o sală de concurs generoasă, mai multă energie, mai multă mișcare. Ne-am regăsit cu toții acolo, dar în prima seară ne-a lipsit instinctul locurilor știute. A fost nevoie de puțin timp pentru a ne recalibra și a ne regăsi ritmul – inclusiv pentru unul dintre cele mai frumoase ritualuri ale serilor: degustarea vinurilor aduse de fiecare de acasă, împărtășite între colegi, prieteni și, de fapt, această familie extinsă care sunt jurații BWT. Apoi au început cele patru zile de concurs.

Și anul acesta am fost în rolul de team leader al unui panel – o responsabilitate cu care sunt deja familiarizată, dar care vine, de fiecare dată, cu atenție și rigoare în plus. Dincolo de partea organizatorică – verificarea probelor, corelarea sticlelor, asigurarea că fiecare vin este evaluat complet – rolul te obligă la un exercițiu constant de obiectivitate. La Berliner Wine Trophy nu judecăm preferințe, ci calitate. Nu contează dacă îți place sau nu un stil – un vin corect, echilibrat, fără defecte trebuie punctat ca atare. Chiar și atunci când nu e „pe gustul tău”.

Iar vinurile din acest an au făcut lucrurile ușoare. Calitatea a fost remarcabilă – cred că nu am mai întâlnit atât de puține defecte într-o ediție. În fiecare zi, cele aproximativ 50 de vinuri ne-au purtat prin toată Europa și nu numai, într-o călătorie intensă, împărtășită cu colegii din panel.

Am fost și norocoasă. În cele patru zile, am acordat 7 Mari Medalii de Aur – vinuri cu peste 93 de puncte, acele vinuri care chiar te opresc din degustare și te fac să revii la pahar. Un Spätburgunder german, un cupaj elegant de Grauburgunder cu Weissburgunder, o șampanie din 2019, două Malbec-uri din Argentina (2023 și 2017), un cupaj chilian Cabernet–Carmenère și un Touriga Nacional portughez din 2019. Interesant este că niciunul nu a fost dulce sau fortifiat – acele stiluri care, de regulă, impresionează rapid. Toate au fost vinuri seci, complexe, cu identitate și o legătură clară cu originea lor.

Un capitol aparte l-au reprezentat vinurile românești – albe, seci. Din 17 probe, una a fost returnată din cauza unui defect de dop și înlocuită cu o a doua sticlă, care însă a fost evaluată de o altă comisie. Restul au performat remarcabil: 3 medalii de argint, iar toate celelalte – aur. Feteștile au atras atenția prin expresivitate și echilibru, iar o Tămâioasă românească s-a apropiat periculos de mult de o Mare Medalie de Aur. Recunosc, am fost atentă să nu par părtinitoare, însă colegii mei au fost chiar mai generoși în evaluare. Un semnal clar că soiurile noastre autohtone merită nu doar apreciere, ci și o strategie coerentă de promovare.

La nivel general, s-a simțit că 2024 nu a fost un an ușor pentru Europa. Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente: vinuri corecte, recognoscibile, dar uneori cu o expresie aromatică mai reținută. În schimb, 2025 promite deja mai multă prospețime și vinuri mai prietenoase. Un alt detaliu interesant: mai puține rosé-uri decât în alți ani, semn că trendul începe să se tempereze, dar o prezență puternică de Pinot Noir, sub toate formele lui. Lumea pare să se întoarcă spre roșii mai lejere, fructate, cu intervenții minime de lemn.

Dincolo de concurs, experiența a fost completată de un mic bonus: vremea. Temperaturile ridicate ne-au permis să inaugurăm ediția cu o bere pe terasă, chiar lângă hotel – un avantaj clar al noii locații. Iar surpriza a venit într-o seară de marți, când, fără așteptări, am descoperit muzică live și am avut parte de una dintre cele mai memorabile seri ale acestei ediții.

Pentru că, până la urmă, Berliner Wine Trophy nu înseamnă doar vin. Înseamnă oameni, întâlniri, povești și acel sentiment rar că, indiferent unde se mută, familia rămâne aceeași. Iar uneori, schimbarea nu face decât să confirme exact asta.