Berliner Wine Trophy 2025 – vinuri, trenduri și confirmări

0 Comment

Berlinul are mereu ceva aparte care te atrage și te face să revii. Este un oraș plin de viață, unde, pe lângă istorie și artă, găsești și unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de vinuri: Berliner Wine Trophy, desfășurat de două ori pe an. Prima mea participare a fost în 2014, iar de atunci am evoluat, am învățat și m-am perfecționat până am ajuns să fiu team leader (panel chair), coordonând o comisie de degustare.

Concursul în sine presupune patru zile de degustări intense, fiecare structurată în mai multe serii de vinuri. Seriile au întotdeauna un element comun: pot proveni din aceeași țară, pot fi același soi sau soiuri înrudite, dar din regiuni diferite. Astfel, îți formezi rapid o imagine despre tipicitatea unui an de recoltă sau despre tendințele de evoluție ale vinurilor.

Un exemplu relevant: toate vinurile roșii din 2024 s-au prezentat fructuoase, fără adaos de lemn sau maturare la baric – prietenoase, suculente, ușor de asociat, dar cu personalitate.

Seriile de Cuvée, fie albe, fie roșii, rămân mereu o provocare. Țara de proveniență nu este ușor de ghicit, iar aceasta este partea incitantă. Într-o altă serie, dedicată Chardonnay-ului, am pariat pe estul Europei și am avut dreptate: vinurile proveneau din Ungaria.

Italia rămâne o certitudine. Este țara pe care te poți baza pentru diversitate și calitate. Am „călătorit” prin vinurile sale: din Sicilia cu Catarratto, în Piemonte cu Arneis, prin Friuli, Veneto, Soave, Marche și Toscana cu Trebbiano (Turbiano), Ribolla Gialla, Garganega și Verdicchio, apoi din nou în Sicilia cu Carricante. Toate au arătat prospețime, note florale și fructate, vioiciune – exact ceea ce îți dorești într-o zi călduroasă de vară.

Un moment aparte a fost seria dedicată soiului Cortese, un regal de Gavi, vin ideal de savurat la malul mării. Tot dintre vinurile albe, trebuie menționată seria de Pinot Gris (Grauburgunder), de origine germană – o revelație prin personalitatea și structura lui, deși este considerat un soi neutru. Poate părea rustic în primul an, dar evoluează minunat și atinge perfecțiunea după 3-4 ani. Nici nu ne-am zgârcit la medalii de aur.

La categoria vinurilor roșii, trendurile globale s-au confirmat: vinuri cu arome intense de fructe, fără lemn, elegante și ușor de băut. Personal, este un stil pe care îl prefer. Cel mai spectaculos a fost Tempranillo-ul din 2024 și 2023, uneori în cupaj cu Graciano sau Garnacha. Italia și Spania au fost vedetele concursului.

Am avut și surprize: vinurile roșii din Cipru, explicate de colegul nostru cipriot. Din soiuri autohtone precum Yiannoudi, Ofthalmo sau Maratheftiko (recolte 2018–2022), au impresionat prin arome de fructe negre, ierburi aromate și condimente.

Participarea la Berliner Wine Trophy este, de fiecare dată, o experiență valoroasă – nu doar prin vinurile degustate, ci și prin oamenii întâlniți și prin confirmarea tendințelor internaționale. A fost o adevărată plăcere să lucrez alături de colegii mei din comisie, a căror profesionalism, atenție la detalii și spirit de colaborare au făcut ca fiecare degustare să fie riguroasă și totodată plăcută. Mulțumesc și organizatorilor, care au creat condițiile perfecte pentru evaluare și un mediu prietenos pentru toți participanții. Experiența a reconfirmat că succesul unui concurs de vinuri se bazează pe o echipă dedicată și pe oameni pasionați. Concursul rămâne o referință pentru lumea vinului, iar ediția din 2025 nu a făcut excepție.

 

 

Site-ul foloseste cookie-uri pentru a va asigura cea mai buna experienta de navigare. Dând clic pe „Accept”, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Politica de cookie

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close