De fiecare dată când ajung la Berlin îmi spun același lucru: de data asta o să am timp să văd tot ce mi-am propus. Știu bine însă că orașul acesta nu se lasă cucerit ușor. Berlinul e un loc al contrastelor, în continuă schimbare, un amestec de istorie și modernitate, de rigoare și libertate. E orașul în care nu ai cum să te plictisești, dar nici să-l epuizezi într-o singură vizită. Întotdeauna rămâne ceva de descoperit, un colț nou, o poveste nerostită.

Totuși, ceea ce face ca fiecare călătorie aici să fie specială sunt oamenii. Colegii jurați, veniți din toate colțurile lumii, s-au transformat într-o familie în toată regula – una pe care o văd mai des decât pe rudele apropiate. Cu ei împart nu doar mesele și vinurile, ci și micile aventuri urbane, plimbările pe străzile pline de viață și discuțiile târzii care nu se mai termină.

Înainte de cină, am pornit împreună într-o experiență mai puțin obișnuită pentru Berlin: vizita la o fabrică de sake. Marie, prietenă și profesor de sake la WSET, ne-a condus în noul brewhouse aflat lângă un bar cochet. Am întâlnit producătorul, un om pasionat care ne-a povestit cu o modestie calmă cum respectă fiecare etapă a procesului japonez, dar cu orez adus din Italia de propria familie. Am degustat diverse tipuri de sake, inclusiv unul spumant, și am intrat pentru câteva clipe într-o altă lume – una delicată și rafinată, la fel de complexă ca universul vinului. A fost aperitivul perfect pentru o seară ce promitea să devină memorabilă.

De câțiva ani, tradiția noastră este să încheiem ziua de concurs cu o cină specială într-un loc surprinzător. Anul acesta am ales restaurantul Merold, aflat în Berlinul de Est. Drumul până acolo nu e chiar scurt – concursul are loc în vest, lângă lacul Tegel – dar tocmai asta face parte din farmec. Câteodată mergem cu bicicleta, alteori ne plimbăm pe aleile liniștite care înconjoară lacul, iar când alegem U-Bahn-ul călătoria durează aproape o oră. Dar nimeni nu se plânge: în Berlin chiar și drumul devine o experiență.

La Merold ne aștepta un meniu creativ, care a pus la încercare papilele și imaginația. Pentru un grup de jurați de vin, pairing-ul nu e niciodată simplu, însă echipa restaurantului a reușit să ne surprindă. Singura controversă a apărut la un vin natural, acel tip care poate induce în eroare un neinițiat și pe care l-am dezbătut îndelung.

Meniul, însă, a fost unanim apreciat: ridichi cu iaurt și brânză, conopidă la grătar cu ulei și coacăze negre, șalote sotate cu usturoi și făină neagră, ravioli umpluți cu carne de bibilică alături de urechiușe cu bacon, iar la final un desert răcoritor – înghețată de agrișe. Fiecare farfurie a fost o poveste, fiecare înghițitură o descoperire.

Și, ca de fiecare dată, am realizat că adevărata frumusețe a acestor seri nu stă doar în mâncare sau vin, ci în felul în care oamenii se adună laolaltă. În râsetele care izbucnesc de nicăieri, în amintirile împărtășite, în planurile făcute pe loc pentru viitoare întâlniri.

Asta înseamnă pentru mine Berlinul: dincolo de concurs, dincolo de vinuri, rămâne bucuria revederii, prietenia care se întărește de la an la an și senzația că orașul acesta nu te lasă niciodată să pleci cu mâinile goale. De fiecare dată pleci cu ceva în plus – o poveste, o amintire, un zâmbet care îți rămâne mult timp după ce trenul sau avionul te-a dus departe.