Târgurile de vin din România. O poveste (tristă) adevarată

0 Comment

Pentru cei care știu mai puține despre industria vinului de la noi, primavara e startul pentru evenimentele&târgurile #VindinRomania, cele mai importante fiind cele 5 saloane/târguri, unde se adună producătorii autohtoni.

Din păcate, anul acesta două dintre ele “au reușit” să se suprapună: GoodWine cu Vinvest (în mod tradițional, Vinvestul este de Florii, iar Good Wine anunță din timp data ediției următoare). O surpriză #neplacută pentru producători și o dilemă tare nepotrivită: la care să meargă? De parcă nu am fi avut alte atâtea importante provocări pe care să le rezolvăm, hop, înca una…

În România sunt 250 de crame, iar din cele care ar avea forța financiară să susțină astfel de evenimente, câte au personalul necesar? Oare suntem atât de mulți în industria asta și nu ne știm unii pe alții? Nu este de ajuns că pentru autorități vinul nu este important și că guvernul nu sprijină promovarea? Mai trebuie și noi să ne sabotăm reciproc? Dincolo de capra vecinului, orgolii personale și razbunari fără miză, decizia de anul acesta, de a avea cele 2 importante saloane în aceeasi perioadă, a reușit, cu siguranță, doar atat: să aducă un mare deserviciu producătorilor și industriei vinului! (ca sa nu mai spun că dăm apă la moară autorităților, care au acum toate motivele să ne raspundă: dacă voi nu vă înțelegeți între voi, noi cum să vă ajutăm?)

Orice eveniment în slujba vinului este menit să educe consumatorul în primul rând, sa creeze o poveste in jurul acestui produs minunat, să crească imaginea unei industrii cu enorm potențial, să ne ajute să ne cunoaștem mai bine și să ne susținem cu entuziasm (nu, chiar nu sunt idealistă; văd acest tip de atitudine la toate târgurile din lumea mare la care merg și știu că doar aceasta abordare ne poate crea oportunități reale).

Ne dorim să crească consumul de vin, ne dorim ca România să fie recunoscută ca ceea ce este, o țară vitivinicolă. Începutul e la noi, potențialul e doar în mâinile și atitudinea noastră: hai să pornim cu a comunica între noi. Apoi, firesc, să le spunem și celorlalți despre planurile noastre, să îi invităm sa ne cunoască, să îi educăm și să îi facem sa se indrăgosteasca, la fel ca noi, de #VindinRomania.

Nu e greu, e o chestiune doar de voință și drum comun. Cu speranța că la anul, la TV, în perioada târgurilor de vin, voi vedea la jurnalele de știri live-uri de aici (nu doar de la târgurile de pisici sau biciclete, organizate în aceeași perioadă), vă mai spun doar atât: “wine is bottled opportunity”. Facem?