Povestea unui vin și a lumii lui: Cloudy Bay 2017

0 Comment

Pasiunea mea pentru acest Sauvignon Blanc este veche. A început cu o cină romantică în Veneția acum 11 ani, când l-am întâlnit prima dată și l-am plăcut de îndată.

Nu cred în dragoste romantică la prima vedere, dar cu vinurile e cu totul altă poveste și vă mărturisesc ca am și pățit-o de câteva ori. 🙂

De la prima întâlnire cu Cloud Bay, am urmărit apropape fiecare an de producție. Am savurat pe loc 2004 și 2005, după care am continuat să îi rămân fidelă. M-am bucurat sincer când l-am găsit pe cel de anul trecut, 2016, la ediția din primăvară a Goodwine, l-am prezentat în media mea socială, l-am lăudat, iar cei de la cloudybay team mi-au înțeles pasiunea și am primit 2017, de cum a fost lansat pe piață în octombrie.

Am primit o cutie mare de lemn, cu vinul promis, dar și cu un album/calendar despre Marlborough cu tot ce poți găsi în zona de unde vine vinul, produse locale făcute de oameni care s-au îndrăgostit de acest loc și s-au stabilit aici.

Vi le spun pe toate, pe scurt, pengtru ca merita povestite:

  • în ianuarie strângem miere și facem brâză Kaikoura
  • in februarie culegem prune și smochine
  • în martie se termină vara și mergem la pescuit de somon sălbatic sau vedem cum se produce sare din apă de mare în timp ce ne pregătim de cules
  • aprilie este luna de recoltare, când toată valea forfotește zi și noapte, dar nu se culeg doar struguri, ci și mere, nuci sau șofran, fiecare din ele produse cu multă pasiune
  • luna mai, cu culori de toamnă (ciudat nu?) este luna în care se face vinul în cramă, în care fermentează nu mai puțin faimosul Pinot Noir și se merge la cules de ciuperci sau la vânătoare…și după cum scrie este acolo un paradis pentru vânători. Tot acum este gata de recoltare și usturoiul negru.
  • iunie este luna în care se urmărește cu atenție evoluția vinului pentru a păstra aceleași caracteristici, când Nick Lane își pregătește jambonul care se usucă în cramă, se culeg semințele de pin și măslinele Valhalla. Oare chiar acolo te duc? 😉
  • iulie e iarnă și încep tăierile și alte tratamente în vie, adică oilor le este permisă intrarea în vie pentru îngrășarea pământului. În același timp se recoltează stridii, numai bune pentru Sauvignon și paua, o moluscă sau ureche de mare ce se găsește doar în apele Noii Zeelande.
  • august este pentru fermentația malolactică la Chardonnay și Pinot Noir, cules de trufe, pescuit de șprot sau vânătoare de iepuri.
  • în septembrie via începe să înmugurească și e sezonul de îngheț, în schimb în cramă Sauvignonul este gata și pregătit de îmbuteliere. Se pot pescui raci sau scoici proaspete care se mănâncă doar pe vas.
  • în fiecare an în Octombrie se lansează noul Sauvignon Blanc, ca acesta pe care l-am primit, dar despre care vă povestesc abia acum fiindcă am așteptat o ocazie de a-l bea cu prietenii cunoscători. Tot acum se merge la pescuit de păstrăv și încă o dată la scoici, pentru Sauvignon, desigur ;).
  • noiembrie, o veritabilă lună de primavera, cu via în floare cu miei grași de pregătit, anghinare de recoltat și desigur pescuit de scoici.
  • decembrie este luna de vară în care apare spumantul pentru anul nou și ciclul se reia…

Nu poți cunoaște cu adevărat un vin până nu înțelegi locul de unde vine. Asta spune Ian Morden, managerul de la Cloudy Bay în albumul cu pricina și sunt sigura că așa este. Mi-ar plăcea să verific ;).

Câteva date despre Cloudy Bay. A fost înființat în 1985 de către un oenolog australian, David Hohnen, fondatorul cramei Cape Mentelle din Margret River. El a numit crama nouă la fel cu locul botezat așa de james Cook in 1770. Climatul maritim rece, solul ce se drenează singur, împreună cu un management viticol atent au produs rezultate extraordinare. De la început orientarea a fost doar către export și acum, după 30 de ani putem spune că Sauvignonul Blanc Cloudy Bay a schimbat percepția lumii asupra vinurilor obținute din acest soi și a Noii Zeelande. Perspectiva internațională a fost îmbunătățită odată cu preluarea în 1990 de către LVMH (Louis Vuitton Moët Hennessy).

Dar să vă spun despre vinul din acest an, totuși… arome fine citrice de lime, grapfruit, tomată verde, tulpină de țelină, mango, papaya cu aciditate bună, crocant prin urmare, mineral, lung, persistent cu potențial de învechire.

Diferența între acest an și precedenții nu este foarte mare, vinurile au păstrat aromele și stilul a rămas, am simțit doar un an mai rece sau unul mai cald , un vin mai corpulent față de unul sprințar. Diferențele sunt mici, dar mi-ar plăcea să fac o verticală, să le văd pe toate odată, nu în interval de timp.

Ceea ce doresc să subliniez este tipul de închidere al buteliei, cu dop cu filet – pilfer proof – și potențialul de învechire de 10 ani. Ar trebui să începem să luăm în considerare vinurile cu acest tip de închidere. Le putem păstra o perioadă scurtă, chiar dacă le-am desfăcut și nu avem vacu vin.

Ei bine, Cloudy Bay este un vin pe care îl recomand pentru momente speciale sau pentru un cadou pretențios. Îl găsiți și la noi, să stiți.