Ne vedem în stradă și…la teatru

0 Comment

Când v-ați dus ultima oară la un teatru? Dar așa fără un motiv special, fără premieră, fără invitații, fără ocazie de rendez-vous; doar pentru plăcerea dvs. de a vedea o piesă nouă, de a fi cu tine însuți, de a te conecta la ceva mai mult decât rutina zilnică.

Am decis să fac asta acum o săptămână și vă recomand din inimă să faceți acest gest. Uitasem cât poate fi de fain, de special, de…terapeutic.

Am ales două piese minunate, Declick și De veghe în lanul de ocară , la unul din teatrele mele favorite, Godot CafeTeatru, locul unde cultura merge mereu acompaniată de un pahar de vin; în plus, a fost o ocazie perfectă să văd ce a scris și regizat un bun prieten, Alexandru Unguru.

Am avut revelația unor texte cât se poate de actuale, firești, foarte credibile și, mai ales, pline de umor savuros. Am avut parte de un haz de necaz al neputințelor și nefuncționalității instituționale a acestei țări. Frumos, jucat impecabil, interactiv. Replicile veneau și din sală, oamenii participau la piesă, se regăseau…

M-a surprins (și m-a ținut mereu în priză în orele de spectacol) autenticitatea, m-am bucurat de umorul absolut special, dar… am plecat tristă, nemulțumită și frustată că nu reușim să facem ceva ca lucrurile să funcționeze. Că ne-au înecat sinecuriștii care nu sunt profesioniști și nu reușesc să facă, pe bucățica lor, lucrurile să funcționeze așa cum ar trebui.

Am realizat, încă odată acut, că răul mare al societății noastre pornește de fiecare dintre cei care nu știu ce să facă, să poată, să ducă la bun sfârșit. Ei pornesc un tăvălug, un bulgăre care se rostogolește și devine tot mai mare, până să ne învăluie pe toți, o țară întreagă, în neputință.

Iar acum e atât de mare încât e musai să ne scoată în stradă cu speranța că cineva aude și ține cont de cerințele străzii.

Ne vedem în stradă și…la teatru.