“Hawaii”, o vacanță în….comunism

0 Comment

Nu e retronostalgie, vă asigur, ci e admirație pentru creativii din generația Millennial care, chiar dacă nu au trăit pe propria piele istoria comunismului, aleg epoca și se lasă inspirați, punându-ne și nouă, celor care avem amintiri multe din acea perioada, un filtru nou și surprinzător istoriilor noastre personale.

După cina facută de talentații mei prieteni de la #WeDine, care a fost creată pe un board de inspirație “commie”, m-am întors din nou în timp la premiera filmului Hawaii.

Îl recomand din suflet tuturor, dar mai ales celor care au uitat răul enorm al acelei epoci. Vor avea parte de revelații, vă promit, și își vor aminti, așa cum am făcut-o și eu în întunericul sălii de cinema, cât noroc avem că nu mai trăim asta, cât de mult înseamnă să fii liber, să poți alege fără nicio impunere; cât de mult am câștigat și cât de mult am evoluat; cât de mult ne-am vindecat…

Poate că uneori suntem nemulțumiți dacă ne uităm în față, dacă ne gândim unde am fi putut fi dacă făceam lucrurile altfel. Dar, dacă ne uitam cu sinceritate în spate, de unde am plecat, ne dăm seama fără echivoc, că este un proces prin care trebuie să trecem.

Cum spunea Dragoș Bucur, suntem cei care ieșim în stradă fiindcă ne dorim să ne vindecăm cât mai repede, pe noi și pe cei care au uitat cât de malefice au fost vremurile pe care le-am trăit.

Unii am plâns, alții am râs, a fost o amară duioșie pentru ce-am fost, ce-am îndurat și ce-am pierdut. Și cel mai tare am tăcut toți în sală, când am înțeles, din nou, că cel mai cumplit lucru pe care l-a distrus în noi comunismul a fost conștiința colectivă, asocierea, încrederea în cel de lângă tine.

M-au trecut fiori retrăind, chiar dacă eu, copil fiind, am fost întrucâtva protejată. Dar acea perioadă este motivul pentru care mă revolt și pentru care mă lupt , încă, cu multe din suferințele mele personale: lipsa de încredere a părinților, mentalități retrograde și superprotecție.

Hawaii e o întoarcere în timp cu toate detaliile vremurilor pe care le evocă: tensiunea, crisparea de atunci, radioul dat pe Europa Liberă, însoțit de teama că vei fi prins, bucuria că ești fericitul posesor al unei bucăți de carne de porc, conservele chinezesti, cutiile de cacao, vinul făcut în casă la butelie de 1litru cu dop de plastic, un spumant de la Zarea (care era șampania de pe toate rafturile alimentarelor).

Hawaii e ca o vacanță. Pentru ca e o rupere perfectă din cotidianul lui 2017, o întoarcere în timp care vă promit că o să vă încarce bateriile, o să vă facă să înțelegeți de ce acum, cu toate zbaterile și luptele, e mai bine. Și o să vă dea din nou energie să nu vă lăsați.

#rezist