Goodbye, Lenin @WeDine

0 Comment

Au avut curaj. De fapt, au avut creativitate, curiozitate, bucurie de re-mix și inspirașie, prietenii mei splendizi de la WeDine, când s-au luat în piept cu bucătaria “cu dificultăți” de la mijloc de secol trecut și au creat o cina-reinterpretare a dineurilor à la maison din Epoca de Aur.

Ah, îmi amintesc perfect serile între prieteni sau familie și cât confort, gust, savoare și inventivitate avea bucătăria de atunci (atât de austeră în ingrediente, dar cu rezultate fabuloase). Vă amintiți? 😉

A fost o cină experiențială absolut specială și pe mine, care am apucat să trăiesc puțin și să “gust” perioada, întoarcearea în timp, mai ales în decorul creat de la Retros, m-a readus direct în copilărie, la petrecerile organizate cu ocazia zilei mele de naștere.

Am fost un copil făcut târziu, dorit foarte mult, singur la părinți, așadar o mare răsfățata. Și îmi amintesc cu detalii de arome, culori și forme, pregătirile de ziua mea, când am împlinit 5 ani! Simt și acum revelația și emoția pe care am avut-o când am înțeles că era un eveniment esențial și parcă aud toata forfota pregătirilor alor mei, pentru câteva ore de petrecere.

Au urmat multe alte soirée-uri cu familia mea, cu prietenii, cu amicii alor mei și nu pot uita ouăle umplute și ornate cu bile de brânză cu ochi și nas pe post de cap, într-o jumătate de scobitoare; sau salata de boeuf, care era “împodobită” după un adevarat ritual, cu măsline, gogoșari și castraveți murați; ah, și sărățelele cu aluat fraged, cornulețele, prăjiturile dupa rețetele de la vecinele săsoaice; multe din amintirile mele din Gheorghe Lazăr 11 (aproape în centru, într-o clădire cu curte interioară, alături de foarte multe familii, dintre care aproape jumate erau sași) nu au povești, ci mirosuri, arome si gusturi.

Mi s-a părut încântător ca la cina WeDine, un tânăr chef (de 27 de ani) care nu a trăit deloc epoca cu pricina, Constantin Onuț, a reușit sa creeze atât de multe “madeleine” afective pentru noi, cei care avem amintiri de-atunci.

Iată meniul: sardine – pastă de pește, într-adevăr tradițională, pe care am combinat-o cu un Pinot Gris de la Gorgandin, un producător cu primul vin pe piață din 2016, un vin de la mine din zonă, 30 km de Sibiu, de la Apoldul de Sus, proaspăt și viguros, ce s-a combinat foarte bine cu conserva. Într-adevăr, mâncarea la conservă era o componentă de bază in bucataria perioadei, fiindcă nu se găseau foarte multe lucruri în alimentarele din anii ’80 și mâncarea rațională pe bază de soia era o politică de stat la acea vreme. “Nicio masă fără pește” era una din puținele reclame pe care le auzeam, pe lângă îndemnul de a schimba un bec de 100W cu unul de 40W.

Revenind la vinul pe care l-am propus pentru acest fel de mâncare, vă spun sincer ca, în ultima perioadă, am făcut o pasiune pentru Pinot Gris, un vin atât de versatil și ușor de combinat, pe care îl găsești în atât de multe interpretări încât m-am îndrăgostit de ideea de a-l descoperi.

La al doilea preparat, un aspic tot pe bază de pește, oceanic de această dată, am asociat un Pinot Gris 2014 de la Lacerta, un vin evoluat , pe stil Alsacian, cu aciditate foarte bună și buchet de sticlă, un vin lung și persitent. O minune!

Pentru tradiționala friptură de porc cu ciuperci, am ales un vin complex cu fructe de pădure negre, mure , afine nu foarte coapte, taninuri ferme și vanilie, puțin piper și eucalipt, pentru o respirație frumos mirositoare 😉

La gris cu lapte, cacao și cardamom, am avut o premieră. Un vin nou apărut pe piață, un icewine făcut de Liliac cu Krecher, cel mai mare producător din Austria de astfel de vinuri, un vin pe care tocmai l-am punctat cu aur la premiile de excelență de la vinul.ro, un vin despre care am să vă mai povestesc fiindcă nu se potrivește doar cu desert…

Și încă un detaliu esential ;): decorul evenimentului a fost accentul forte. O dioramă completa a unui interior de anii ’80: mobilă, covoare, dar, mai ales, lumina…