Cum să poți tot și să nu reușești nimic: România@Prowein 2017

0 Comment



Alt an, același târg, același stand prăfuit și fără lumină, aceleași probleme…

Și cu o idee nouă, care nu face altceva decât să spună mai mult din adevarul trist al unei industrii cu atât de mult potențial și atâta de puțină putirință, unitate de viziune și dorința de a reuși: anul acesta, câțiva dintre producătorii români s-au hotărât să facă… un al doilea stand al României! Ca să fie și mai neclar pentru toată lumea ce vindem, ce imagine avem, ce vrem și ce construim…Așadar, România a avut 2 standuri la Prowein, chiar 3, dacă socotim și Cramele Recaș, ce au avut stand separat… O imagine de “vis”, pardon, de coșmar.

Toți cei care lucrăm în această industrie în care credem enorm și ȘTIM că ar putea să aducă beneficii splendide economiei noastre și imaginii de țară, ne intrebăm (a nu știu câta oară): cand vom avea guvernanți care să vadă adevarul drept în față? Când va interesa pe cineva din guvern cum se prezintă România la astfel de târguri, oportunități enorme pentru noi?

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care ia bani pentru certificarea vinurilor DOC, IG și mai nou vin varietal, face vreo promovare? Are vreun plan? Are nevoie de noi? Face educație? (mă intreb, oare, câți români știu care sunt vinurile certificate?)

În țările cu tradiție, europene, care au înțeles de mult cât bine poate face industria vinurilor unei economii reale, respectului de sine și imaginii unei nații cu istorie,

toți acești bani care se strang pentru certificare sunt direcționați către promovarea produselor. Simplu si logic, nu?

Eh, pentru noi, nu….Din păcate, in Romania, prețul bulinei (care se aplică pe sticlă și atestă această certificare) a crescut de la an la an…în beneficiul cui? Al vinurilor românești sigur NU!

Și nu pot acuza MEC-ul sau MADR-ul, fiindcă știu sigur că oamenii aceia, simpli angajați, se luptă cu procedurile, cu proasta legislație, cu mentalități retrograde, cu lipsa de asumare a responsabilității.

Este atât de trist! Și este și mai trist că sunt persoane angajate în aceste ministere, care nu au niciun fel de experiență în producție, care nu cunosc deloc fenomenul, sunt complet dezinteresați, nu ințeleg, nu văd, nu fac, dar decid ce legislație e bună pentru industria noastra…

Și să vă spun că ProWein a devenit cel mai mare târg de profil din lume? Cu peste 7000 de expozanți? Dacă fiecare dintre ei avea un minimum de 5 vinuri, vă dați seama că nu exista timpul necesar să le vezi pe toate? Cum să aduci cumpărătorii la standul tău altfel decât planificat din timp? Cu o superpromovare, viziune, poveste? Și ce oportunitate ar fi putut fi pentru România și pentru producătorii noștri minunați!

Ma bucur pentru colegii și vecinii noștri din Moldova…Sunt de fiecare dată o revelație, la fiecare eveniment la care participă. Au același logo peste tot, un singur stand mare și încăpător, evenimente create, seri moldovenești, master classuri la care sunt invitați cu confirmare și participă persoane interesate de achiziții. Felicitări și mult success!

PS: Producătorii români, care au reușit să facă programul de promovare, au avut câte o prezentare a lui Caroline Gilby, Master of Wine, dar la care au participat tot ei…

Stimate Domule Ministru Daea, facem? Vă promitem că nu veți regreta dacă veți decide să vă uitați către noi. Veți face diferența și istorie…