7 lucruri pe care le-am învățat în ultimele două campanii electorale

0 Comment

Dacă déjà citiți asta, atunci știți și despre implicarea mea în politică. Îmi place să fac politică și cred în schimbarea clasei politice din România. Știu sigur că România are oameni de valoare, care încă nu muncesc în străinătate ;). Am mulți colegi de partid pe care îi admir și care sunt profesioniști, integri și, mai ales, cu chef de a pune umărul. E drept că ne lovim de metehne vechi, de obișnuință, de frica de schimbare, dar cred că nu este important ce politică faci, dacă ești un om de caracter, cu principii și bun simț.

In tot slalomul meu de 4 ani, printre oameni, politicieni, culoare ale puterii, politici și campanii electorale, iată ce cred că știu:

  1. Oamenii politici (nici eu, nici cei pe care îi admir) nu au ieșit niciunii din zona de confort. Marele nostru dușman este obișnuința, retrogradul prezent acum în partid. Reforma din interior nu o să funcționeze niciodată fără un lider cu viziune și voința. Din păcate, PNL-ul nu îl are. Încă.
  2. Diferența dintre sat și oraș este mult mai mare decat aș fi crezut. Oamenii din mediu rural sunt departe de nivelul de trai pe care ne așteptăm să îl avem ca țară europeană, iar modelul “primarul este tătuca” funcționează mai bine decât orice bănuială pe care o aveam acum 4 ani. Mai avem cale lungă până la “individul autonom”.
  3. Lupta internă în partid este mult mai dură și mai importantă decât orice campanie electorală. Nu vei primi niciodată ceea ce ți se promite, așa că domnul Basescu avea dreptate cu axioma “nu există recunoștință în politică, este care pe care.”
  4. Politica e făcută de oameni pentru oameni, așa că este după chipul și asemănarea lor. Uitați-vă în parlament în ochii celor care ne reprezintă și veți vedea “chipul politicii românești”….
  5. La startul din campanie, cei mai mulți dintre colegii mei au intrat și au pus umărul ca să iasă bine, ca să nu fie rău ;); cei mai multi au avut interese personale, sau au sperat că le va fi mai bine. Îi număr pe degete pe cei care au luptat pentru ideologie, pentru liberalism, pentru valori mai presus de “am nevoie de…”.
  1. Este foarte ușor să stai deoparte, să faci nimic și să critici. Reiau aici pentru toți care au ieșit în stradă, pentru toți care vor să se implice. Faceți-o organizat, din interiorul unui partid! Avem nevoie de voci ca ale voastre care să se contrapună status quo-ului politic actual și să reprezinte democrația pe care ne-o dorim.
  2. Nu pot sa plec din PNL. Am avut multe dezamăgiri, lupte pe care le-am pierdut, dar cred în liberalism din copilărie, cred că fiecare om poate decide pentru el și ceea ce gândește este exact ce i se întâmplă. O societate liberală cu implicare minimă a statului este modelul social în care cred, așa că #rezist..